Un spaniol trebuie să-i plătească fostei sale soţii munca depusă în casă în 26 de ani de căsnicie

0
Publicat:

Un bărbat din Spania a fost obligat de instanţă, după divorţ, să-i plătească fostei sale soţii o compensaţie pentru munca depusă în casă pe tot parcursul căsătoriei de 26 de ani, potrivit Digi24.

După 26 de ani de casnicie, un spaniol îi plăteşte fostei soţii munca depusă în casă, FOTO Arhiva
După 26 de ani de casnicie, un spaniol îi plăteşte fostei soţii munca depusă în casă, FOTO Arhiva

Un tribunal din localitatea spaniolă Pontevedra i-a dat câştig de cauză unei femei care şi-a dat soţul în judecată după divorţ, cerându-i acestuia o compensaţie pentru faptul că, ocupându-se de toate treburile casnice şi de creşterea copiilor, a trebuit să renunţe la cariera sa. După 26 de ani de căsătorie, ea s-a trezit în situaţia în care a trebuit să accepte un job prost plătit pentru a se întreţine.

Femeia avea serviciu din anul 1989 şi s-a căsătorit în anul 1996. La doar un an de la acest eveniment, pentru că soţul ei era extrem de concentrat asupra carierei sale şi nu avea foarte mult timp, ea a fost nevoită să renunţe la serviciu, pentru a se dedica în totalitate creşterii copiilor şi treburilor casnice.

Când s-au despărţit, în 2022, după 26 de ani de căsnicie, fostul soţ a rămas în casa familiei, proprietate personală, în timp ce ea a trebuit să părăsească locuinţa şi să-şi închirieze un loc unde să stea. De asemenea, presată de nevoia de a se întreţine, a fost nevoită să accepte o slujbă prost plătită. Aceasta a fost motivaţie femeii la tribunal, iar instanţa i-a dat dreptate, obligându-l pe fostul soţ să-i plătească o compensaţie de 88.025 de euro pentru munca depusă în casă în decursul celor 26 de ani de căsnicie.

În primă fază, tribunal a stablit, de fapt, o compensaţie de 120.000 de euro, însă decizia a fost atacată de ambele părți implicate. În timp ce soţia cerea creşterea sumei până la 183.629,36 euro, soțul nu era de acord să plătească mai mult de 60.000 de euro pentru cei 26 de ani de căsnicie.

În cele din urmă, tribunalul din Pontevedra a stabilit ca fostul soţ să plătească 88.025 de euro, plus o pensie lunară de 350 de euro timp de trei ani, actualizată anual în conformitate cu legislația națională și indicele de inflaţie. Singura posibilitate de a schimba decizia tribunalului este doar o hotărâre a Curţii Supreme.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite