Un Aston Martin DB5 care i-a aparținut lui Sean Connery , vândut cu 2,4 milioane de dolari. Legătura cu James Bond

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Aston Martin DB5 argintiu, care i-a aparținut actorului Sean Connery, a fost vândut joi la licitație pentru 2,4 milioane de dolari, informează CNN.

Aston Martin DB5 din 1964 folosit în pelicula „James Bond Goldfinger“ Foto Getty Images
Aston Martin DB5 din 1964 folosit în pelicula „James Bond Goldfinger“ Foto Getty Images

Este vorba despre un Aston Martin DB5 din 1964, exact genul de mașină pe care o conducea agentul secret britanic James Bond în filmele din anii 1960, perioadă în care spionul britanic era interpretat pe marele ecran de scoțianul Sean Connery.

Personajul Bond a fost interpretat de mai mulți de actori și a condus multe mașini diferite în cele peste 20 de filme ale seriei. De la BMW și Bentley până la Chevrolet și Ford, Bond le-a condus pe toate. Dar cea din pelicula din 1964 este în continuare cea mai cunoscută „mașină Bond”.

Mașina pe care Connery a condus-o pentru prima dată în filmul „Goldfinger” din 1964 a fost un Aston Martin DB5, dotat cu tot felul de gadget-uri precum mitraliere, un scaun ejector și un dispozitiv de producere a „păturilor de ulei“ pentru a-și încetini urmăritorii. Peste 50 de ani mai târziu, Connery și-a cumpărat un DB5 din 1964 - deși nu avea armele și gadgeturile mașinii din film - la începutul anului 2018. Sean Connery a murit aproape doi ani mai târziu, la vârsta de 90 de ani. Mașina vândută joi ste singurul DB5 deținut vreodată de celebrul actor.

La 2,4 milioane de dolari, sumă care include taxe către compania de licitații Broad Arrow, mașina a fost vândută pentru mai mult decât era estimat inițial. Compania se aștepta ca automobilul să se vândă cu între 1,4 și 1,8 milioane de dolari la licitația sa de mașini de colecție din Monterey, California. Identitatea cumpărătorului nu a fost dezvaluită. Licitația este una dintre numeroasele vânzări de mașini de colecție din cadrul Săptămânii Auto Monterey, o serie anuală de evenimente cu mașini clasice din Peninsula Monterey din California.

Un Aston Martin DB5 din 1964, în starea impecabilă a acestei mașini, ar valora de obicei aproximativ 1 milion de dolari, potrivit companiei clasice de asigurări auto și evenimente Hagerty.

DB5-urile asociate direct cu filmele James Bond s-au vândut cu mult mai mult decât atât. Un DB5 plin de gadgeturi care a fost folosit pentru a promova lansarea originală a filmului s-a vândut cu 6,4 milioane de dolari în 2019.

În timpul vieții sale, Connery le-a povestit adesea copiilor săi amintirile sale frumoase despre conducerea unui Aston Martin în filme, a spus fiul său Jason Connery într-un interviu. Când au crescut, i-au sugerat tatălui lor să-și cumpere unul, dar el nu a fost prea interesat de idee.

Barney Ruprecht, un specialist Aston Martin de la Broad Arrow, care s-a consultat și cu Connery cu privire la efectuarea achiziției, l-a sfătuit pe Connery să nu cumpere o mașină care necesită restaurare, deoarece lucrările ar fi durat probabil câțiva ani, a spus el. În schimb, el și Connery au căutat o mașină care se afla într-o stare cât mai aproape de perfecțiune. Mașina este și acum în stare aproape perfectă, potrivit lui Ruprecht, cu doar câteva cute în pielea scaunelor, ca dovadă că cineva le-a folosit.

Odată ce Connery a achiziționat mașina, a făcut-o revopsită din negru în Snow Shadow Grey (o nuanță de gri, n.r), culoarea cea mai apropiată de cea a mașinii din film.

Dar după vopsire, lui Connery i-a a mai rămas puțin timp pentru a conduce efectiv superbul Austin MArtin.

„Din păcate, pe măsură ce a îmbătrânit, călătoriile, în special în Europa [au devenit dificile], apoi COVID a lovit și...”, a spus Jason Connery. „Știi, din păcate, nu a ajuns niciodată să se bucure cu adevărat de mașina pe care a cumpărat-o”.

Mașina a fost păstrată de Connery la domiciliul său din Elveția, potrivit lui Jason Connery. Îi plăcea atât de mult mașina, încât a ținut o fotografie cu ea pe birou.

O parte substanțială din încasările din vânzare va merge pentru a sprijini Fondul de filantropie a familiei Connery, potrivit Broad Arrow Group. Pe lângă mașina în sine, ofertantul câștigător va primi o plimbare cu mașina de la celebrul pilot de curse de Formula 1 Jackie Stewart.

Stewart, ca și Connery, este din Scoția, iar cei doi erau prieteni de multă vreme.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite