O istorie medievală neromanțată a Moldovei și Valahiei. Ce i-a distrus pe români și i-a făcut vulnerabili în fața străinilor
0Deși istoria medievală a românilor este prezentată ca o perioadă idilică marcată de victorii contra marilor puteri ale vremii și de prosperitate voievodală, în realitate Principatele au fost răvășite de războaie interne, între pretendenți, care au dus la supunerea față de Imperiul Otoman.
Idealizată masiv în perioada naționalismului comunist, istoria medievală a românilor a fost marcată, în realitate, de crize interne serioase - mai precis, de războaie interne pentru putere, între pretendenții la tron și între clanurile boierești.
Toate aceste lupte, sub forma unor războaie civile au destabilizat economic și politic Principatele făcându-le și mai vulnerabile în fața atacurilor din exterior.
Mai mult decât atât, în goana după tron, diferiții pretendenți sau uzurpatori au închinat țara turcilor.
Două perioade mari de criză internă au fost determinate pentru soarta Principatelor, mai ales în relația lor cu Imperiul Otoman. Este vorba despre perioada 1419-1465, în Țara Românească și 1432-1457 în Moldova. În aceste perioade, instabilitatea politică a fost maximă, iar efectele economice au fost devastatoare, condamnând Principatele la regres.
Un cumplit război între clanuri Dăneștii vs Drăculeștii
În anul 1418 murea Mircea cel Bătrân, ultimul dintr-o serie de domnitori ai Țării Românești care au asigurat o adevărată ”epocă de aur” a Valahiei, marcată de extindere teritorială, de stabilitate politică și mai ales de prosperitate economică. Sunt acei domnitori ai dinastiei Basarabilor care au pus bazele statului medieval Țara Românească, ridicând târguri, organizând cancelaria domnească, sistemul ierarhic medieval, sistemul de fortificații și alianțe.
După moartea lui Mircea cel Bătrân s-a declanșat, însă, haosul. A fost o perioadă de aproape jumătate de secol în care țara a fost aruncată într-un război civil aproape continuu, cu schimbări repetate de domnie, cu lupte interne între clanurile boierești care susțineau diferiți pretendenți dar și cu propășirea Imperiului Otoman în treburile interne ale țării.
Lui Mircea cel Bătrân i-a urmat la tron fiul său Mihail I. Acesta încearcă să continue politica tatălui său, în special mizând pe dezvoltarea comerțului prin legăturile cu sașii transilvăneni. Domnia sa marchează însă începutul luptelor pentru putere între două puternice clanuri care vor sfâșia Principatul Valah. Este vorba despre clanul Drăculeștilor, urmașii lui Mircea cel Bătrân, dar și cel al Dăneștilor, rivalii lor de moarte, urmașii lui Dan I, fratele lui Mircea cel Bătrân.
Celor două clanuri li se raliază facțiunile boierești în funcție de interese. Unul dintre cele mai puternice clanuri boierești care au câștigat o puternică influență a fost neamul Craioveștilor.
Ei bine, războiul dintre Drăculești și Dănești, unul deosebit de sângeros, a început atunci când Dan al II-lea, fiul lui Dan I, se ridică împotriva lui Mihail I. Între cei doi se dau lupte puternice. Mihail era sprijinit de unguri, în timp ce Dan al II-lea îi aduce de bună voie pe turci în țară. În schimbul susținerii pentru obținerea tronului, Dan al II-lea îl numește pe sultan „părinte” și „stăpân”.
Cu ajutorul otomanilor, Dan al II-lea îl înlătură pe urmașul lui Mircea cel Bătrân. Dan deschide calea turcilor și către Transilvania. Otomanii pradă cumplit Ardealul și după aceea se întorc la sud de Dunăre. Dan al II-lea schimbă tabăra în funcție de interes și se aliază apoi cu ungurii.
Alt pretedent, Radu Praznaglava îi aduce din nou pe turci în țară și luptele continuă.
Pretendenți cu domnii efemere se aliază ba cu ungurii, ba cu turcii. Au loc atrocități fără seamăn, distrugeri și crime pentru domnie. Boierii țin hangul ba unui pretendent, ba celuilalt. Acești domnitori ajung la cheremul turcilor și al boierilor. Erau preferați cei slabi, ușor de controlat, datori vânduți.
Singurii domnitori care se ridică împotriva turcilor sfârșesc de obicei în urma comploturilor și a trădărilor boierești, care nu doreau creșterea autorității domnitorului.
Moldova, distrusă de luptele pentru tron
O situație similară a fost înregistrată și în Moldova. După moartea lui Alexandru cel Bun, un voievod care a adus o perioadă de prosperitate și prosperitate, au început lupte crunte între pretendenți. Fii nelegitimi, frați ai domnitorului, unchi sau tot felul de uzurpatori s-au luptat crunt pentru putere.
La fel ca și în Valahia, clanurile boierești se aliau, în funcție de interes, cu un pretendent sau altul. Efectul a fost devastator asupra țării. Domnitorii se schimbau des și chemau în ajutor ba pe unguri, ba pe polonezi pentru a câștiga puterea. Ca în Țara Românească, schimbau des taberele doar pentru a se putea menține pe tron. Frații se ucideau între ei.
Cel mai bun exemplu este cel al lui Bogdan al II-lea, prins și decapitat la ordinul fratelui său Aron. De altfel, Aron este și cel care va plăti tribut turcilor fără ca măcar să opună rezistență.
O situație similară a fost întâlnită în Moldova și după moartea urmașilor lui Ștefan cel Mare, când țara a suferit cumplit de pe urma schimbărilor dese de domnie, cu numeroși aventuri și uzurpatori precum Despot Ieraclid, Iancu Sasul, Nicoară Potcoavă, dar și alții.
Războaiele interne au făcut mai mult țări decât invaziile
Istoricii spun că aceste lupte interne au făcut mai mult rău decât invaziile externe.
„O mare parte din forţele vii ale neamului nostru s-au irosit în luptele nenorocite pentru domnie: aceste lupte ne-au făcut mai mult rău decât toţi duşmanii externi laolaltă”, scria Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”.
Comerțul a avut de suferit, populația a sărăcit iar târgurile nu s-au dezvoltat.
„Fii legitimi și nelegitimi se luptă pentru moștenirea părintească. În dorința lor de a ocupa scaunul domnesc fac apel la străini și li se închină, câteodată chiar la mai mulți în același timp. Luptele interne strică ţara, împiedică negoţul: sărăcia se adăuga umilinţei”, adaugă Constantin C. Giurescu.
În plus, Principatele erau foarte vulnerabile în fața vecinilor mai puternici. De altfel mulți domnitori au închinat țara de bună voie turcilor, doar pentru a obține tronul.
Legea succesiunii care a stârnit haos în Principate
Culmea, toată această debandadă și instabilitate politică se trage de la un drept juridic privind succesiunea la tron, prost conceput în Principate.
Dacă în Evul Mediu occidental, lucrurile erau clare privind succesiunea la tron, în Principate, oricine pretindea că este „os domnesc”, adică urmaș sau rudă a domnitorului, putea pretinde moștenirea scaunului domnesc. De aici numărul mare de pretendenți, uzurapatori sau aventurieri, care au dat ocazia marilor familii boierești dar și marilor puteri să profite și să facă jocurile în Principate.
„Dacă am fi avut şi noi cum au avut alte popoare, un sistem precis şi riguros de succesiune la tron, dacă am fi recunoscut, de pildă, dreptul la primogenitură, din tată în fiu. Din nefericire, însă, nu numai că nu am avut asemenea sistem, dar n-am mărginit dreptul la succesiune, nici măcar la fiii celui care domnea. Fraţii, nepoţii, verii acestuia puteau şi ei să aspire la domnie, din moment ce era «sămânţă de domn». Mai mult chiar, se recunoşteau aceleaşi drepturi şi fiilor nelegitimi care-şi puteau dovedi înalta lor origine. Lesne de înţeles ce a urmat dintr-un astfel de sistem: s-a deschis drum tuturor ambiţiilor şi tuturor compromisurilor”, scrie Constantin C. Giurăscu, în „Istoria Românilor“.
Se încarcă comentariile...
