Ministerul Afacerilor Interne organizează concurs de Miss în rândul angajatelor: în ce constă premiul FOTO
0
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează, online, un concurs de Miss la care pot lua parte angajate din structurile ministerului, notează Mediafax.
"Vă invităm să alegem împreună fotografia care va fi coperta paginii noastre în perioada 1-8 martie a acestui an! Timp de o săptămână, veţi avea ocazia să le vedeţi şi să le apreciaţi pe colegele noastre de la Politia Română - www.politiaromana.ro, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră Română, IGSU - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Academia de Poliţie A.I.Cuza sau de la alte structuri ale ministerului”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a MAI.
După cum se precizează în comunicat, câştigătoarea concursului va apărea în deshiderea paginii de Facebook a instituţiei, în perioada 1-8 martie, dar şi pe coperta revistei "Pentru Patrie", precizează Mediafax.
„Cea mai apreciată fotografie a colegelor noastre va fi coperta paginii Facebook a MAI şi va fi publicată pe coperta ediţiei din martie a Revistei Pentru Patrie. Aşteptăm şi alte fotografii ale colegelor noastre (în uniformă+ nume, prenume şi unitatea din care face parte) prin mesaj privat. Acestea vor fi publicate în fiecare zi, până pe data de 27 februarie", se mai arată în anunţul publicat pe contul de Facebook al MAI.
Iniţiaţiva MAI a primit peste 500 de like-uri şi 76 de share-uri, iar în competiţie sunt înscrise deja mai multe concurente.

FOTO Facebook

FOTO Facebook

FOTO Facebook