Ianuarie, luna când încă regretăm perioada sărbătorilor dar plângem după banii cheltuiți VIDEO

0
Publicat:

Potrivit unor studii, în ianuarie multe persoane se simt mai triste sau mai puțin încrezătoare. Predispun la melancolie atât vremea mohorâtă, ziua scurtă, temperaturile scăzute, cât și acumularea de datorii după risipa de Crăciun și Anul Nou.

Ca să afli starea de spirit oamenilor, în ianuarie, e suficient să citești chipurile celor pe care îi intâlnești pe stradă. Unii, posomorâți, cu privirea în jos, alții, prea grăbiți, descriu tabloul sumbru al unei zile din prima lună a anului.

În primele zile din ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion.

„Unii nu mai sunt în stare să-și plătească dările către bănci, datoriile, obligațiile, creditele. Te trezești că nu mai poți să-ți faci concediile, că ai cheltuit prea mulți bani cu cadourile, prietenii. Dintr-odată te trezești că ianuarie inevitabil devine luna cea mai săracă din an”, spune dr. Maria Cristache, psihiatru din Buzău.

Dr. Maria Costache, medic psihiatru. SURSA I. Bunilă
Dr. Maria Costache, medic psihiatru. SURSA I. Bunilă

Fără bani după sărbători au rămas mulți, inclusiv Monica și Fabio, ea româncă, el italian. Ei și-au propus să rămână veseli indiferent de lipsurile de moment. Monica și Fabio stau de cinci ani în România. Femeia spune că a preluat de la soțul italian ei multe principii, inclusiv ideea de a trata necazurile cu zâmbetul pe buze.

„Sunt împreună cu nevasta, sănătatea merge bine, astea contează”, spune Fabio. „Nu am avut bani niciodată atât de mulți, ca să le ducem grija. Mai bine le ducem dorul. Important e să fim sănătoși. Noi suntem prea stresați de ziua de mâine, nu ca ei. Noi mai zicem că italienii au bani. Nu au nici ei. Și la ei economia e cum e. Dar totuși sunt relaxați, își trăiesc viața”, completează Monica.

„Nu mai e bucuria din perioada sărbătorilor...”

Perioada de anxietate se prelungește, însă, în cazul vârstnicilor și al persoanelor singure.

„Sunt lucruri care concură la instalarea unei dispoziții negative, pentru că nu mai e bucuria din perioada sărbătorilor. Mi-a fost dat să văd și la pacienții mei oameni care vor să păstreze pomul de Crăciun”, spune psihiatrul Maria Cristache.

Un factor care predispune la melancolie este și vremea mohorâtă. Temperaturilor scăzute li se adaugă şi faptul că soarele apune devreme, fiind cunoscut faptul că lipsa luminii naturale poate genera o stare de spirit proastă.

„Trebuie să ne reluăm activitatea, trebuie ușor-ușor să ne reluăm jobul chiar dacă trebuie să te întorci în același mediu cu un șef care nu este tocmai permisiv, ai o situație stresantă la locul de muncă, ai lăsat lucrurile nepuse la punct”, este sfatul psihiatrului din Buzău.

Vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelul de vitamina D din organism va putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare. Până atunci, zâmbetele și plimbările în aer liber ne pot ridica moralul.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite