Fashionistele au cucerit lista celor mai puternice femei din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anna Wintour este prima reprezentantă a modei care se regăseşte în top FOTO Arhivă Adevărul
Anna Wintour este prima reprezentantă a modei care se regăseşte în top FOTO Arhivă Adevărul

Topul anual al celor mai puternice 100 de femei din lume, realizat de „Forbes”, cuprinde numele a opt femei din industria modei. Spre deosebire de acum câţiva ani, moda îşi impune cu succes reprezentantele într-o listă dominată, de cele mai multe ori, de nume consacrate şi moştenitoare celebre.

Anna Wintour, redactorul-şef al „Vogue”, este primul nume fashionable care se găseşte pe locul 41 în lista anuală „Forbes”, cu zece locuri mai sus faţă de anul trecut. „Regina” modei, în vârstă de 63 de ani, a preluat recent poziţia de director artistic al companiei Condé Nast, lucru care a contat în evoluţia sa în top. 

Nu prea departe de Wintour, pe locul 52 se află altă femeie cu putere mare de decizie. Angela Ahrendts, CEO-ul companiei Burberry, este aplaudată pentru revitalizarea imaginii brandului britanic. Miuccia Prada, designerul miliardar, aflat în fruntea casei de modă ce-i poartă numele, se află pe locul 58, fiind urmată de co-fondatoarea grupului Inditex (grup ce deţine brandurile Zara, Massimo Dutti, Stradivarius, Berschka), Rosalia Mera, situată pe locul 66. În continuarea topului sunt situate Tory Burch (locul 69), designerul Diane Von Furstenberg (locul 74) şi, de asemenea, Sara Blakely, fondatoarea brandului Spanx şi cea mai tânără milionară, pe locul 90.

Gisele Bundchen FOTO Reuters

Gisele Bundchen (foto) este singurul model care a reuşit să pătrundă în clubul select al celor mai puternice femei din lume, fiind poziţionată pe locul 95. Bundchen este imaginea casei Chanel şi este descrisă drept „cel mai puternic supermodel”, cu titlurile adiţionale „antreprenor” şi „filantropist”. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite