Cine face blugi de milioane
0
Scott Morrison, părintele brandurilor americane „Paper Denim and Cloth“ şi „Earnest Sewn“, s-a hotărât să deschidă un butic cu piese vestimentare exclusiviste fabricate din denim. O pereche de blugi făcuţi la comandă costă 1.200 de dolari, potrivit „Vanity Fair“, care menţionează de ce ar trebui să cheltuieşti atât pe jeans.
Deşi revoluţia prêt-à-porter a scos vizita la croitor din îndatoririle oricărei persoane bine îmbrăcate, ambasadorii modei din America nu au renunţat să calce pragul marilor ateliere pentru a obţine perechea de blugi perfectă
Termenul „bespoke“ provine de la verbul „to bespeak“- a face o comandă, a vorbi pentru un lucru- şi se referă la piesele vestimentare exclusiviste create dupa gustul şi preferinţele clientului. în industria modei, bespoke este opusul producţiei în masă, fiind caracterizat drept cel mai înalt standard din domeniu.
Michael Carl, editorul de modă al publicaţiei americane, a remarcat că în ciuda preţului fabulos, jeanşii creaţi în atelierul lui Morrison merită fiecare bănuţ.
„Sunt fericit să vă anunţ că, după un an de la achiziţie şi multe spălări, perechea mea de blugi 3x1 arată la fel de bine şi-mi vin de minune“, a mărturisit Michael Carl.
Acesta le-a făcut o vizită echipei de creaţie a lui Scott Morrison, pentru un proiect inedit ce viza fabricarea perechii de blugi perfecte. „Am fost rugat să-mi aduc perechea favorită de blugi la atelierul lor. Ulterior, mi-au cerut să aleg materialul şi cusătura sub îndrumările atente ale unui croitor din echipă. Am optat pentru jeanşi negri din denim, pentru că am vrut să obţin perechea ce satisfăcea toate necesităţile mele“, a explicat jurnalistul. „Nu a fost vorba de trenduri. Mi-am dorit să am perechea de blugi perfectă“, a adăugat el.
Scott Morrison, un guru în industria jeanşilor. FOTO Facebook

Următoarea vizită a fost după trei săptămâni, atunci când Michael Carl a primit cadoul mult aşteptat. „Blugii mi se potrivesc perfect, chiar şi acum, după ce a trecut un an“, a mărturisit Carl, cu entuziasm.
Designerul Scott Morrison este considerat un pionier în industria jeanşilor, datorită tributului adus uneia dintre cele mai purtate piese vestimentare din istorie. Odată cu boom-ul economic al anilor ꞌ90, Scott a lansat primul său brand, Paper Denim & Cloth, cu dorinţa de a revoluţiona moda. Ulterior, s-a născut Earnest Sewn, un brand ce îmbină două stiluri de viaţă diferite: elementul de wabi-sabi (termen estetic japonez ce implică frumuseţea care rezultă din simplitate) şi rădăcinile americane.
Atelierul de creaţie al brandului 3x1. FOTO Facebook

Cel de-al treilea brand este 3x1, o linie inedită ce reflectă atenţia lui Morisson pentru detalii şi o abordare artizanală.