Celebrele statui de pe Insula Paștelui, daune „ireparabile” provocate de un incendiu

0
0

Un incendiu forestier care a cuprins o parte din Insula Paștelui a distrus unele dintre statuile sale monumentale, cunoscute sub numele de „Moai”, au transmis autoritățile, relatează The Guardian.

Incendiul a provocat daune „ireparabile” sitului arheologic.
Statui „moai” pe Insula Paștelui FOTO Shutterstock

 Conform surselor, incendiul a cuprins parcul național Rapa Nui, situat la 3.500 de kilometri de coasta de vest a statului Chile, provocând daune „ireparabile” sitului arheologic. 

Peste 100 de hectare au fost afectate în sectorul Rano Raraku”, se arată într-un comunicat de presă a parcului național, care a fost publicat, joi, pe pagina sa oficială de Facebook

Carolina Perez, subsecretar în cadrul Ministerului Culturii din Chile, a declarat că focul a izbucnit, luni, pe insulă. 

Rapa Nui are peste 1.000 de statui moai de piatră, figuri umane despre care se crede că au fost sculptate pentru prima dată în secolul al XIII-lea. Zona din jurul vulcanului Rano Raraku, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost cea mai afectată. 

Ariki Tepano, directorul comunității ma’u Henua, responsabilă cu gestionarea și întreținerea parcului, a descris pagubele ca fiind „ireparabile”. 

 „Moai sunt complet carbonizate și puteți vedea efectul focului asupra lor", a declarat Tepano. 

Primarul insulei, Pedro Edmunds Paoa, a afirmat pentru Radio Pauta că incendiul nu a fost „un accident”, adăugând că „toate incendiile de pe Rapa Nui sunt cauzate de ființe umane”. 

Daunele cauzate de incendiu nu pot fi reparate”, a adăugat Paoa. „Fisurarea unei pietre originale și emblematice nu poate fi reparată, indiferent de câte milioane de euro sau de dolari s-ar băga”. 

Pagubele nu au fost încă evaluate. 

 Incendiul a avut loc la doar trei luni după ce insula a fost redeschisă turismului pe 5 august, după ce timp doi ani a fost închisă din cauza pandemiei de COVID-19. 

Înainte de pandemie, Insula Paștelui, unde principalul mijloc de trai este turismul, primea 160.000 de vizitatori pe an. 

 Insula a fost locuită multă vreme de către poporul polinezian, înainte ca Chile să o anexeze în anul 1888. Se crede că monumentele îi reprezintă pe strămoșii locuitorilor de pe insulă. 

Magazin


Ultimele știri
Cele mai citite