Cea mai scumpă masă din viața unui câine: 4.000 de dolari cash. Ce au găsit proprietarii animalului | VIDEO

0
Publicat:

Un câine din Statele Unite s-a arătat foarte înfometat...de bani. Patrupedul a găsit în casă mai multe bancnote, a căror valoare totală era de 4.000 de dolari. Le-a mâncat pe toate.

Un caine din SUA a mâncat 4.000 de dolari cash FOTO Arhivă
Un caine din SUA a mâncat 4.000 de dolari cash FOTO Arhivă

Cecil, un goldendoodle din Pennsylvania, a devenit viral după ce a luat o „gustare” nemaipomenită. A fost vorba despre un plic cu bani, pe care proprietarii săi îl puseseră deoparte pentru un antreprenor, notează BBC News.

Peripeția a avut loc la începutul lunii decembrie. Clayton Law a pus un plic care conținea 4.000 de dolari pe blatul din bucătărie, din casa lui din Pittsburgh, Pennsylvania. El și soția lui, Carrie, trebuiau să-și plătească în numerar un contractor, pentru instalarea unui gard.

O jumătate de oră mai târziu plicul dispăruse. Câinele se pare că s-a bucurat de cea mai scumpă masă din viața lui. Drept dovadă a faptei sale, fâșii aspre și bucăți de bani erau împrăștiate peste tot.

„Deodată, Clayton mi-a strigat: „Cecil mănâncă 4.000 de dolari!””, a spus Carrie Law, într-un interviu pentru Pittsburgh City Paper. „M-am gândit: „Nu pot să aud asta”. Aproape am avut un atac de cord”.

Rămășițele banilor
Rămășițele banilor

Clayton și Carrie Law au pus cap la cap bancnotele mărunțite, inclusiv după o căutare urâtă a excrementelor și a vărsăturilor lui Cecil. Chiar și așa, 450 de dolari încă lipseau. Cuplul a mers, de urgență, cu câinele la veterinar. Starea de sănătate a animalului se pare că nu a avut de suferit.

Bani, în loc de mâncare

„Ai putea lăsa o friptură pe masă și nu s-ar atinge de ea pentru că nu este motivat de mâncare”, a mai spus Carrie Law pentru ziar. „Dar se pare că este motivat de bani”.

După „masa copioasă”, Cecil s-a grăbit spre canapea pentru a trage un pui de somn. Atunci a fost momentul în care cei doi și-au făcut griji pentru starea sa de sănătate și l-au sunat pe medicul veterinar. Din fericire, nu a fost necesar.

Cuplul a început apoi un puzzle al bancnotelor mărunțite. Au reușit să lipească bancnote distruse, în valoare de 50 și 100 de dolari, în speranța că băncile le vor accepta și le vor înlocui cu altele noi. Banca a luat majoritatea bancnotelor - în afară de cei 450 de dolari care nu au mai putut fi recuperați - și a spus că astfel de tipuri de incidente sunt destul de frecvente.

O situație similară a avut loc în 2022, a raportat Newsweek, când labradorul unei femei din Florida a mâncat 2.000 de dolari. La vremea respectivă, un videoclip în care proprietara animalului plângea a devenit viral pe internet și a făcut din câine o adevărată vedetă de moment.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite