Campania de promovare a unui brand de lenjerie intimă scandalizează creştinii: comparaţia care a luat numele Domnului „în deşert” FOTO
0
O companie producătoare de lenjerie intimă a stârnit furia creştinilor prin posterul său aniversar, pe care apare fotografia unui model în bikini alături de o cruce. Ca şi cum imaginea nu ar fi fost îndeajuns de îndrăzneaţă, brandul elveţian a luat numele Domnului „în deşert” prin sloganul ales.
Un brand de lenjerie intimă din Elveţia a pus pe jar creştinii după ce, cu ocazia aniversării de 38 de ani de existenţă, a lansat un afiş pe care apăreau o femeie îmbrăcată în bikini alături de o cruce, imaginea sexy fiind însoţită de citatul „Nu ca Iisus sau Alexandru cel Mare. Noi mergem înainte”.
Sloganul face referire la longevitatea brandului, numit Ta-bou, comparaţia fiind bazată pe faptul că, potrivit Bibliei, Iisus avea 33 de ani atunci când fost crucificat, în timp ce Alexandru cel Mare a murit la vârsta de 32 de ani.
„Dacă vorbim de conţinut, această reclamă este complet greşită. «Brandul»lui Iisus Hristos nu a încetat să existe după 33 de ani. De fapt, dacă facem într-adevăr o comparaţie, în ultimii 2.000 de ani omenirea a fost destul de ocupată cu «afacerea» Fiului lui Dumnezeu”, a declarat Nicolas Mori, purtătorul de cuvânt al Bisericii Reformate din Elveţia, continuând: „Aceasta va dănui în viitor. Dacă vorbim despre acest brand de lenjerie intimă, cu siguranţă va dispărea înaintea crucii din biserică”.

Afişul care a stârnit controverse: „Nu ca Iisus sau Alexandru cel Mare. Noi mergem înainte” FOTO Daily Mail
Mori a fost susţinut şi de purtătorul de cuvânt al Alianţei Evanghelice din Elveţia, Thomas Hanimann, care a precizat că, pe lângă faptul că aceast reclamă a fost gândită ca un atac la adresa religiei, este lipsită de sens.
„Iisus a murit pentru toată lumea, inclusiv pentru această domnişoară atractivă. Mai bine de un miliard de oameni din toată lumea cred în existenţa lui. Acest brand trebuie să cerceteze puţin şi să ia aminte, deşi nu cred că vor reuşi să facă asta”, s-a alăturat discuţiei şi Simon Spengler, reprezentant la Bisericii Catolice din Zürich.
Deşi compania a fost criticată de credincioşi, Gianni De Nicola, directorul executiv al Ta-bou, a declarat: „Eu dorm liniştit noaptea. Noi, ca brand, ne dorim să luptăm pentru etica din producţia textilă şi asta este tot ce contează”. De Nicola a menţionat şi că modelul de pe afiş este fiica sa, Valeria De Nicola, designerul unora dintre produsele vândute. De asemenea, acesta susţine că a primit doar reacţii pozitive cu privire la campanie. „E adevărat că nu toată lumea o înţelege, dar e normal, mereu vor exista oameni care se vor plânge. Nu poţi ţine pe toată lumea fericită”, a mai spus bărbatul.
Nu este prima dată când compania elveţiană Ta-bou este implicată în astfel de scandaluri. În 2003, un afiş pe care apărea o femeie cu picioarele desfăcute, într-o poziţie incitantă, a fost interzis, fiind considerat sexist şi denigrator pentru femei.

Reclama din 2003, interzisă FOTO Daily Mail