FOTO Sosia Reginei Elsa din animaţia Disney „Frozen” aduce bucurie copiilor bolnavi de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O adolescentă din Florida i-a făcut pe fanii reginei Elsa de pretutindeni să îngheţe în faţa asemănării cu personajul animat din producţia Disney „Frozen”.

Anna Faith Carlson are 18 ani şi a devenit o adevărată senzaţie în mediul online după ce a postat, cu un an în urmă, pe unul din conturile sale sociale, o fotografie în care pare „bucăţică-ruptă” din Elsa, unul din personajele principale din animaţia „Frozen”. 

Asemănarea cu Regina Elsa i-a adus Annei Faith peste o 500.000 de fani pe Instagram, o mulţime de oferte de a apărea la diverse posturi de televiziuni şi contracte în lumea modei. Tânăra a fost chiar invitată la o petrecere regală în Emiratele Arabe Unite.

„Sunt încă şocată că mi se întâmplă toate astea. Chiar simt că trăiesc într-un basm. Mi-am dorit de când eram mică să devin cunoscută şi înseamnă enorm pentru mine. Uneori, visele nu se împlinesc, dar al meu s-a împlinit şi mă simt binecuvântată”, a declarat Anna, potrivit „Daily Online”.

image

În ultimul an, adolescenta s-a folosit de asemănarea cu personajul Disney pentru a aduce, fără a cere nimic în schimb, bucurii în sufletele copiilor şi ale pacienţilor bolnavi de cancer. 

„Ar fi bine să mă pot ocupa de toate cazurile. Când văd că părinţii copiilor plâng emoţionaţi, ştiu că am făcut o treabă bună şi că cei mici se distrează. Nimic nu le poate descrie fericirea”, povesteşte Anna.

Faima ei a făcut posibilă călătoria întregii familii în Dubai, unde adolescenta şi sora ei, Lexus, care o interpretează pe sora Reginei Elsa din „Frozen”, Prinţesa Anna, au făcut spectacol în cadrul unei petreceri pentru fiica unui membru al unei case regale. 

image
image

Citeşte şi:

Filmele Disney şi atitudinea pro LGBT: când personajele servesc drept modele pentru cei „diferiţi“

Studiourile Disney, date în judecată de o scriitoare din Peru pentru plagierea filmului de animaţie „Regatul de gheaţă“

VIDEO „Frozen“ a devenit filmul de animaţie cu cele mai mari încasări din istorie

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite