Articol publicitar

Vlad Baciu, un sculptor de sunete

0
0

Compozitorul, dirijorul şi pianistul român Vlad Răzvan Baciu deschide seria de concerte simfonice din cadrul ‘Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi’ ediţia 2016, cu lucrarea Carmin. Directorul fondator al acestui festival este compozitorul, profesorul şi academicianul Ştefan Niculescu, iar directorul artistic al ediţiei de anul acesta este prof. univ. dr. Dan Dediu.

Orchestra Concerto a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB), dirijată impecabil de Bogdan Vodă, a interpretat în prima audiţie absolută compoziţia semnată de Vlad Baciu. Piesa Carmin a întregit tabloul eutopic ‘ULISE - dincolo de limitele culturale’, parte din conceptul festivalului, şi a reuşit să spargă limitele obişnuitului.

În compoziţia Carmin, Vlad Baciu suprapune influenţele muzicale baroce, cu cele de tip folcloric românesc. Carmin este descrisă de compozitor ca fiind senzaţia unei culori de bază – roşu, în jurul căreia gravitează întreaga lucrare. Autorul provoacă vizual şi auditiv iubitorii de muzică clasică contemporană, lăsând la finalul audiţiei ‘o incertitudine plăcută’ în rândul melomanilor.

Vlad Baciu construieşte lucrarea muzicală pornind de la structura chimică a acidului carminic, construită pe baza formulei C22H20O13, astfel: „Plecând de la imaginea grafică a acidului carminic, am încercat să ramific muzical întreaga lucrare”. Ca motiv generator al lucrării, el foloseşte efectul lion’s roar, la timpan. „Ulterior, vom auzi o melodie repetitiv-progresivă, ce evoluează centrifug la toate compartimentele orchestrei”, de la registrul mediu, către extreme. Compozitorul a surprins publicul prezent prin folosirea virtuoasă a aparatului orchestral, precum şi prin momentele-rupturi, pline de sensibilitate şi sinceritate artistică.

xxx

Utilizând inscripţia détaché, compozitorul exploatează dimensiunea, diversitatea şi complexitatea compartimentelor orchestrei. Astfel, Vlad Baciu sculptează într-o formă unică un baroc „bine-temperat”, fundamentat pe construcţii folclorice româneşti.

Autorul compoziţiei Carmin, a absolvit cu brio Liceul Teoretic nr. 2 din Atena, Grecia. Tot pe meleaguri elene obţine în 2006 distincţia Summa Cum Laude la Conservatorul „Katerina Maska”, specializarea pian. Urmează studiile de licenţă şi două programe de master în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB). Primul program de master în compoziţie clasică îl finalizează în 2013, sub îndrumarea atentă a prof. univ. dr. Dan Dediu. În 2015, obţine şi masterul în dirijat orchestra, sub îndrumarea maestrului Horia Andreescu. Între timp a beneficiat de burse în Olanda, Estonia şi Germania. Orchestra UNMB, ansamblul SonoMania şi diverse formaţii corale au ajuns apoi, sub bagheta lui. În prezent, cercetează compoziţia, cu alte cuvinte urmează programul doctoral al UNMB, Specializarea Compoziţie. În acelaşi timp pictează şi interpretează. A obţinut numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale, iar lucrările lui sunt interpretate de către artişti consacraţi şi formaţii renumite precum: Corul ASTRA, Trio Promozica, Orchestra Concerto, Ansamblul Profil sau Ansamblul SonoMania.

Piesa CARMIN poate fi vizionată mai jos:

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite