Victor Rebengiuc, în două premiere de la Bulandra: "Raţa sălbatică" şi "Marmura"
0
Victor Rebengiuc joacă în primele două spectacole ale noii stagiuni de la Teatrul Bulandra: în "Raţa sălbatică", după Henrik Ibsen, în regia lui Peter Kerek (premiera a avut loc sâmbătă, pe 3 octombrie, Sala Liviu Ciulei), şi în "Marmură", în regia lui Yuriy Kordonsky (premieră: 8, 9 octombrie, Sala Toma Caragiu) .
O perspectivă unică a fundamentului existenţei umane, Raţa sălbatică ilustrează perfect anumite teme şi idei controversate, dar de certă actualitate atât în timpul lui Ibsen cât şi în prezent. Înţelegem din piesa aceasta că nu întotdeauna adevărul e necesar, iar justiţia nu întotdeauna e justă. Familia Ekdal atinsese un oarecare echilibru în existenţa-i cotidiană, chiar dacă viaţa se desfăşura sub imperiul unei uriaşe minciuni care, odată ce este dezvăluită, dezlănţuie de fapt tragedia.

Raţa sălbatică este un autentic exerciţiu de teatru modern, prin conţinut şi prin fina analiză psihologică a personajelor, dar mai ales prin constantele referinţe la trecut, un trecut care bântuie prezentul protagoniştilor şi îi împiedică să-şi trăiască clipa şi să viseze la viitor.

Regizorul Yuriy Kordonsky spune despre spectacolul "Marmură", care va avea premiera pe 8 şi pe 9 octombrie, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra:
Îmi doresc din tot sufletul ca acest text să fi fost o provocare pentru actori. Ambii sunt actori intelectuali, aceasta fiind singura cale de a aborda piesa. În timpul repetiţiilor am vorbit adesea despre filosofie, istorie, poezie, artă în general, pentru a înţelege modul în care funcţionează personajele: prin emoţie, dar şi prin idee.
Am putut monta piesa aceasta, fiindcă ambii actori sunt intelectuali; ei au şi transmit puternic emoţia, dar au şi nişte minţi minunate, cu experienţă şi cunoştinţe despre istorie, ei înşişi fiind martori direcţi ai unor cataclisme istorice, martorii evenimentelor care au avut loc aici în ultimele decenii, evenimente care au schimbat faţa lumii. Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în ARTĂ. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski...
RAŢA SĂLBATICĂ

de Henrik Ibsen
regia PETER KEREK
Distribuţie:
Werle - Victor Rebengiuc
Gregers - Şerban Pavlu
Bătrânul Ekdal - Constantin Cojocaru
Hialmar Ekdal - Gheorghe Ifrim
Gina Ekdal - Manuela Ciucur
Hedvig - Ioana Anton
Relling - Adrian Titieni
Scenografia - Octvian Neculai
Light design - Alexandru Darie
Sound design - Aurelian Stoleriu
MARMURĂ
de Iosif Brodski
Traducerea de Maşa Dinescu
Regia: Yuri Kordonski
Distribuţia:
Publius Victor Rebengiuc
Tullius Marian Râlea
Decor şi costume Nina Brumuşilă
Lighting design Lucian Moga
Asistent regie Taisis Orjehovschi