Tabloul "Senzualitate", de Ştefan Luchian, adjudecat cu 28.000 euro
0Licitaţia organizată de Casa de licitaţii şi Galeria de artă AraArt în data de 20 mai la Casa Capşa s-a încheiat cu peste 30 de obiecte de artă adjudecate de noii proprietari.
Licitaţia organizată de Casa de licitaţii şi Galeria de artă AraArt în data de 20 mai la Casa Capşa s-a încheiat cu peste 30 de obiecte de artă adjudecate de noii proprietari. Au impresionat audienţa explozia de energie şi vitalitatea din tablourile cu flori ale pictorilor Octav Băncilă (Buchetul de liliac, adjudecat pentru suma de 2.400 euro & Florile câmpului, adjudecat pentru suma de 2.000 euro), Dumitru Ghiaţă (Flori de câmp, adjudecat pentru suma de 3.000 euro) sau Constantin Piliuţă (Vas cu flori, adjudecat pentru suma de 2.600 euro).
Tot sub semnătura lui Constantin Piliuţă, lucrarea Pas de Quatre, executată în ulei pe pânză a fost adjudecată pentru suma de 7.000 de euro. Graţia celor patru balerine, se alătură altor lucrări ce pun în valoare gingăşia trupului femeii, adjudecate în cadrul Licitaţiei AraArt: gravura cupru pe hârtie de mătase intitulată După baie, semnată Nicolae Grigorescu (adjudecată pentru suma de 1.200 euro), lucrarea Fotoliul roşu în ulei pe pânză maruflată pe carton de Iosif Iser (adjudecată pentru suma de 8.000 de euro) sau chiar picturi mai moderne ale lui Marcel Iancu (Fata cu ghitară – 4.000 euro & Moravuri uşoare – 7.000 euro).
Portretul semnat Theodor Aman, Ţigancă cu trandafir la ureche, adjudecat pentru suma de 22.000 euro sau remarcabilul nud semnat de Ştefan Luchian, intitulat Senzualitate şi adjudecat pentru suma de 28.000 euro.
Inocenţa figurilor de copii imortalizată de Tonitza şi Andreescu a cucerit inimile colecţionarilor de artă, astfel încât AraArt a adjudecat lucrarea Ochii albaştri de Tonitza pentru suma de 6.000 euro şi Băieţelul, un ulei pe lemn semnat Ion Andreescu, pentru suma de 11.000 euro.
Lucrările cu peisaje marine sau pur şi simplu cu iz de vacanţă au îndemnat la visare pe de-o parte, dar au trezit în colecţionarii şi pasionaţii de artă şi imboldul de achiziţie. Astfel, peisajele marine semnate de Nicolae Vermont şi Nicolae Dărăscu au fost adjudecate pentru sumele de 1.000, respectiv 1.500 euro.
Compoziţia Cafeneaua lui Mamut, un ulei pe carton semnat Nicolae Tonitza s-a adjudecat pentru 22.000 euro, iar lucrarea intitulată Balcic şi realizată în tehnică mixtă: creion şi acuarelă pe carton subţire, semnată Ion Ţuculescu s-a adjudecat pentru suma de 1.300 euro. De asemenea, lucrarea aceluiaşi autor intitulată Apus la Ştefăneşti s-a adjudecat în 4 paşi de licitare, cu suma finală de 7.500 euro. Ultima, dar nu cea din urmă, Casa Capşa semnată Nicolae Dărăscu şi-a găsit un nou proprietar, pentru suma de 15.000 euro.
Casa de licitaţii AraArt s-a deschis în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005. Galeria s-a remarcat în activităţi de ambientare a diferitelor spaţii cu lucrări de autor, prin participarea la proiecte ample precum “Cyber Museum”, alături de instituţii culturale şi educaţionale de referinţă din România (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Institutul de Istoria Artei, I.N.O.E. etc.). În plus, oferă consultanţă de specialitate asupra stării de conservare şi furnizează soluţii de panotare corectă a lucrărilor din importante colecţii private.