Ştefan Bănică, artist: „Când am filmat «Liceenii» mă simţeam liber, veneam din armată, de la Craiova”

0
0
Sursă foto: Ştefan Bănică - arhivă personală
Sursă foto: Ştefan Bănică - arhivă personală

Încă din adolescenţă, Ştefan Bănică îşi dorea să fie un actor bun şi din ce în ce mai bun, atât pe scenă, cât şi în filme şi în showurile de televiziune, unde îi avea drept model pe tatăl lui alături de Stela Popescu. Astfel, atunci când era student la Institutul de Teatru, cunoscuse deja succesul în rândul publicului larg.

Într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”, Ştefan Bănică a explicat ce a însemnat succesul timpuriu în urma filmului „Liceenii”, dar şi experienţa în sine, care a venit în timp ce făcea Armata la Craiova. 

„Când am intrat la Institutul de Teatru şi am făcut filmul Liceenii, popularitatea mea şi a colegilor mei a devenit dintr-odată atât de mare încât nu am avut timp să mă gândesc la asta. A fost un succes timpuriu cu două tăişuri”, a rememorat artistul. 

De asemenea, acesta a povestit şi despre cum s-au desfăşurat filmările pentru „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos, şi cum, de-a lungul timpului, a păstrat prietenii strânse cu cei din distribuţie. 

„Eu veneam direct din armată, de la Craiova. În ultimele două luni de armată am filmat Liceenii, după ce am fost detaşat la Bucureşti. Aveam o altă stare decât colegii mei din film, pentru că, ieşind din unitate, mă simţeam liber. Ne distram mult între noi, cei din distribuţie. S-au legat prietenii de-o viaţă. Cu unii dintre cei care lucrau atunci la film lucrez şi astăzi. De pildă, cu Mona Segall, care atunci era secretară de platou şi care astăzi este unul dintre cei mai mari producători de televiziune din România, am făcut Dansez pentru tine”, a declarat Ştefan Bănică pentru „Weekend Adevărul”. 

Ştefan Bănică - arhivă personală

Foto: Ştefan Bănică (stânga), Cesonia Postelnicu (centru) şi Mihai Constantin (dreapta)

Debutul în film, la doar 14 ani, dintr-o întâmplare

Totodată, acesta a rememorat şi prima experienţă pe un platou de filmare, la vârsta de doar 14 ani, când era „ca un burete care absorbea tot”. 

„Nu trebuia să joc eu rolul principal, dar soarta a făcut ca băiatul din rolul principal să se îmbolnăvească după două săptămâni de filmare, aşa că trebuia înlocuit. S-au dat din nou probe şi asta a fost şansa mea şi debutul meu în film, alături de nume mari ale cinematografiei româneşti”, a mărturisit artistul. 

Mai multe detalii despre cariera în teatru şi film a lui Ştefan Bănică, în interviul marca Weekend Adevărul”, unde artistul povesteşte şi despre cum a depăşit blocajele de pe scenă sau cum a „purtat” personajele în viaţa personală. 

Ştefan Bănică, artist: „Actoria e, pentru mine, pasiune, disciplină, dăruire, fixare şi măsură” INTERVIU

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri