Premieră: Spectacolul „Şase din 49” a fost transmis live pe adevarul.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În premieră absolută, Adevarul.ro, a transmis live din sala de teatru spectacole din selecţia Festivalului Naţional de Teatru. Transmisiunile au putut fi urmărite şi pe plasma din Pasajul Universităţii.

Nu este vorba de extragerea naţioală loto, ci de o montare a Teatrului de Artă din Bucureşti, unde regizorul Alexandru Maftei a pus în scenă povestea „Şase din 49” de György Spiró. Alexandru Maftei este cunoscut ca regizor al filmelor „Domnişoara Christina” şi „Bună, ce faci?”, iar spectacolul pe care îl veţi putea vedea în direct în această seară este debutul lui în regia de teatru.

Un spectacol în două personaje, cu Dana Voicu şi Liviu Cheloiu în cele două roluri, „6 din 49” este o producţie tipică teatrelor independente. Un text bine scris, cu replici vii şi pline de umor, propune o poveste pe cât de spumoasă, pe atât de incredibilă. Un bărbat câştigă la loto 10 milioane de euro. Vine acasă, în casa lor săracă, de familie de condiţie submedie, şi-i spune soţiei că au scăpat de sărăcie. Ce se întâmplă în următoarea oră de spectacol este, până la un punct, uşor de bănuit. Emoţii, vise, planuri, puţin sex, câteva certuri, discuţii, discuţii şi iar discuţii, toate scoţând la iveală micile şi marile drame din familie, o familie mai mult decât banală, cu doi copii adolescenţi, cu o existenţă modestă, cu datorii, frustrări şi multe vise spulberate. Dar finalul aduce o răsturnare spectaculoasă de situaţie...

Într-un decor sumar, aproape improvizat, se petrece toată tragi-comedia unei poveşti care vă va cuceri de la prima scenă: un interior de casă de ţară sărăcăcioasă, cu fereastră simplă cu stinghii de lemn şi mere roşii pe pervaz, cu un fel de dulap-galantar pe care stau îngrămădite obiecte urâte, pahare desperecheate şi cutii vechi – una dintre ele, cutia de cacao, va fi depozitara preţiosului bilet de loterie –, cu o masă simplă la care ea toacă varză şi curăţă cartofi într-o găleată, cu un fel de carpetă ponosită pusă pe perete. Dana Voicu şi Liviu Cheloiu aduc o poveste tristă şi plină de umor care dă măsura lumii noastre.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite