„Poveşti pentru copii şi oameni mari“, la Biblioteca Naţională din Bucureşti
0
Festivalul „Poveşti pentru copii şi oameni mari” se desfăşoară la Biblioteca Naţională a României între 17-21 decembrie şi îi cheamă pe cei mici, însoţiţi de părinţi şi bunici, să deprindă comunicarea prin artă, sub deviza „Joacă-te şi învaţă!”.
Proiectul „Poveşti pentru copii şi oameni mari” îşi propune sa răspundă unei nevoi acute, care se manifestă atât în rândul famillilor aflate în căutarea unei oferte culturale de calitate, cât şi în rândul unor segmente de public care nu beneficiază în mod curent de o asemenea ofertă de spectacole – publicul din zonele limitrofe ale Capitalei sau care provine din medii defavorizate.
Festivalul reuneşte intr‐o singură locaţie spectacole de înaltă prestanţă artistică ale unor importante instituţii teatrale. Acestora li se vor adăuga serie de colaborări internaţionale cu artişti şi teatre ce au o
îndelungată tradiţie în derularea proiectelor culturale‐educative de acest tip.
Pentru copii, festivalul este o ocazie de îmbogăţire a creativităţii şi de punere în valoare a rolului educaţional al artei prin numeroasele spectacole şi ateliere dedicate copiilor.
Mai jos regăsiţi programul evenimentelor din cadrul festivalului, de la Biblioteca Naţională.
PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR ÎN AER LIBER
În parcarea Bibliotecii Naţionale a României:
Marţi, 18 decembrie
17.00 / Deschiderea serii
17.10 - 17.20 / Concert al Fanfarei Jandarmeriei Române
17.20 - 17.40 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
17.40 - 18.00 / ABC-ul artelor spectacolului – „Teatru de păpuşi” (pentru copii de 4 - 8 ani), coord. Adriana Teodorescu
18.00 - 18.15 / Dansuri de grup, coord. Diana Ferencz şi Raluca Popa
18.20 - 18.35 / Recital Dragoş Grecianu
18.40 - 19.00 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
19.00 - 19.15 / ABC-ul artelor spectacolului – „Video-design”, coord. Bogdan Nedelcu
19.15 - 19.30 / Colinde
19.30 - 20.00 / „Vine Moş Crăciun!”
20.00 / Închiderea serii
Miercuri, 19 decembrie

17.00 / Deschiderea serii
17.10 - 17.20 / Concert al Fanfarei Jandarmeriei Române
17.20 - 17.40 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
17.40 - 18.00 / ABC-ul artelor spectacolului – „Balet” (pentru copii de 4 - 8 ani), coord. Diana Ferencz
18.00 - 18.15 / Dansuri de grup, coord. Diana Ferencz şi Raluca Popa
18.20 - 18.35 / Grup al Palatului Copiilor din Târgu Jiu
18.40 - 19.00 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
19.00 - 19.15 / ABC-ul artelor spectacolului – „Light design”, coord. Ionuţ Pruteanu
19.15 - 19.30 / Colinde
19.30 - 20.00 / „Vine Moş Crăciun!”
20.00 / Închiderea serii
Joi, 20 decembrie
17.00 / Deschiderea serii
17.10 - 17.20 / Concert al Fanfarei Jandarmeriei Române
17.20 - 17.40 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
17.40 - 18.00 / ABC-ul artelor spectacolului – „Step” (pentru copii de 4 - 8 ani), coord. Adrian Nour
18.00 - 18.15 / Dansuri de grup, coord. Diana Ferencz şi Raluca Popa
18.40 - 19.00 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
19.00 - 19.15 / ABC-ul artelor spectacolului – „Orchestra”, coord. Cătălin Petrescu
19.15 - 19.30 / Colinde
19.30 - 20.00 / „Vine Moş Crăciun!”
20.00 / Închiderea serii
Vineri, 21 decembrie

17.00 / Deschiderea serii
17.10 - 17.20 / Concert al Fanfarei Jandarmeriei Române
17.20 - 17.40 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
17.40 - 18.00 / ABC-ul artelor spectacolului – „Pianul” (pentru copii de 4 - 8 ani), coord. Ştefan Doniga
18.00 - 18.15 / Dansuri de grup, coord. Diana Ferencz şi Raluca Popa
18.40 - 19.00 / Jocuri pentru copii (4 - 8 ani), coord. Mioara Ifrim
19.00 - 19.15 / ABC-ul artelor spectacolului – „Cor”, coord. Gabriel Popescu
19.15 - 19.30 / Colinde
19.30 - 20.00 / „Vine Moş Crăciun!”
20.00 / Închiderea serii
PROGRAMUL ACTIVITĂŢII ÎN INTERIOR
Marţi, 18 decembrie

10.00 - 11.00 / Spectacol „Alice în sufrageria minunilor” - Lumea lui MOMO & Teatrul de sufragerie / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
10.00 - 11.30 / Spectacol de magie - Magicianul Looney (Robert Tudor) / Aula Bibliotecii Naţionale
14.00 - 15.00 / Spectacol „Alice în sufrageria minunilor” - Lumea lui MOMO & Teatrul de sufragerie / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
15.00 - 15.30 / Spectacol interactiv de magie - Magicianul Looney (Robert Tudor) / Atrium - Biblioteca Naţională
16.00 - 16.30 / Spectacol interactiv de magie - Magicianul Looney (Robert Tudor) / Atrium - Biblioteca Naţională
17.00 / Spectacol „Alice în sufrageria minunilor” - Lumea lui MOMO & Teatrul de sufragerie / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
17.00 - 18.30 / Spectacol - „Cocoşelul Neascultător”, producţie a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” / Aula Bibliotecii Naţionale
* urmat de o întâlnire cu artiştii din spectacol, în Foaierul Aulei
18.00 - 20.00 / Proiecţie de film - „Maria Mirabela”, regia Ion Popescu-Gopo / Holul Terasei - Biblioteca Naţională
Miercuri, 19 decembrie
10.00 - 11.00 / Spectacol „Drumuri de nisip”, trupa HOPA TROP (România) / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
10.00 - 11.30 / Spectacol - „Cocoşelul Neascultător”, producţie a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” / Aula Bibliotecii Naţionale
* urmat de o întâlnire cu artiştii din spectacol, în Foaierul Aulei
12.00 - 13.00 / Spectacol „Drumuri de nisip”, trupa HOPA TROP (România) / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
15.00 - 15.30 / Spectacol interactiv de magie - Magicianul Looney (Robert Tudor) / Atrium - Biblioteca Naţională
16.00 - 16.30 / Spectacol interactiv de magie - Magicianul Looney (Robert Tudor) / Atrium - Biblioteca Naţională
17.00 - 18.30 / Spectacol - „Life in the Strings”, producţie a Companiei Jordi Bertrán (Spania) - Aula Bibliotecii Naţionale
18.00 - 20.00 / Proiecţie de film - „Dumbrava Minunată”, regia Gheorghe Naghi / Holul Terasei - Biblioteca Naţională
19.00 - 20.30 / Spectacol - „Life in the Strings”, producţie a Companiei Jordi Bertrán (Spania) - Aula Bibliotecii Naţionale
Joi, 20 decembrie

11.00 - 12.00 / Spectacol „Stone by Stone”, El Teatre de l'HoME Dibuixat (Spania) / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
13.00 - 14.00 / Spectacol „Stone by Stone”, El Teatre de l'HoME Dibuixat (Spania) / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
15.30 - 16.30 / Spectacol „Magic Kids Show”, Teatrul de Magie (România) / Atrium - Biblioteca Naţională
17.00 - 18.30 / Spectacol „Spărgătorul de nuci”, Compania Muşchetarii (România) / Aula Bibliotecii Naţionale
18.00 - 20.00 / Proiecţie de film - „Amintiri din copilărie”, regia Elisabeta Bostan / Holul Terasei - Biblioteca Naţională
18.30 - 19.00 / Concert Bella Musica Quartet - Atrium - Biblioteca Naţională
19.30 - 20.00 / Concert de colinde - cu participarea grupului vocal-instrumental de copii „KRINOEL” / Atrium - Biblioteca Naţională
19.00 - 20.30 / Spectacol „Spărgătorul de nuci”, Compania Muşchetarii (România) / Aula Bibliotecii Naţionale
Vineri, 21 decembrie

10.00 - 11.00 / Spectacol „LaLaLaDodo”, producţie a Teatrului „Ion Creangă” / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
10.00 - 11.30 / Spectacol „Frumoasa din pădurea adormită”, producţie a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” / Aula Bibliotecii Naţionale
* urmat de o întâlnire cu artiştii din spectacol, în Foaierul Aulei
12.00 - 13.00 / Spectacol „LaLaLaDodo”, producţie a Teatrului „Ion Creangă” / Ludoteca Bibliotecii Naţionale
15.30 - 16.30 / Spectacol „Kids Magic Show”, producţie a Teatrului de Magie / Atrium - Biblioteca Naţională
18.00 - 20.00 / Proiecţie de film „Păcală”, regia Geo Saizescu / Holul Terasei - Biblioteca Naţională
19.00 - 20.30 / Concert de colinde - cu participarea soliştilor Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” / Aula Bibliotecii Naţionale