Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, a încântat publicul berlinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii Orchestrei Române de Tineret, alături de dirijorul Cristian Mandeal FOTO Virgil Oprina
Membrii Orchestrei Române de Tineret, alături de dirijorul Cristian Mandeal FOTO Virgil Oprina

Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, a strălucit, marţi seară, pe scena Filarmonicii din Berlin, în prima apariţie a unei orchestre româneşti pe această scenă. Artiştii au demonstrat, prin virtuozitatea partiturilor interpretate, clasa de nivel international a Orchestrei Române de Tineret.

În concertul de marţi seară, orchestra a interpretat versiuni ale celor „Trei Dansuri Româneşti“ de Theodor Rogalski, „Rapsodiei Spaniole“ de Ravel, alături de „Dansul celor şapte voaluri“ din opera „Salomea“ de Richard Strauss şi de magnifica simfonie „Patetica“ de Ceaikovski, au demonstrat clasa de nivel international a Orchestrei Române de Tineret.

În premieră pentru o orchestră din România, Orchestra Română de Tineret a evoluat pe 24 iunie în cadrul unui concert extraordinar în Sala Filarmonicii din Berlin, ca invitat de onoare în cadrul Festivalului European de orchestre de Tineret de la Berlin – Young Euro Classics. La ediţia din acest an, Festivalul Young Euro Classics comemorează 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. Cu acest prilej, pe scena festivalul berlinez evoluează între 21 şi 29 iunie cinci orchestre de tineret de vârf din întreaga lume, mai precis din Franţa, Rusia, România, China şi Africa de Sud. 

Devenită vedetă de clasă internaţională după ediţia din 2012 a prestigiosului festival berlinez, Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, a revenit acum la Berlin ridicând ştacheta performanţei artistice la un nou nivel. La finalul concertului, Cristian Mandeal declara: „În acest loc, pe scena Filarmonicii din Berlin s-au petrecut lucruri fundamentale pentru istoria muzicii  din ultimii 50 de ani. Mie mi s-a împlinit un vis cu ocazia acestui concert – cel mai bun din viaţa mea, alături de această orchestră – stând pe locul unde am avut şansa de a-l observa şi studia pe Herbert von Karajan în 1980. Aceşti copii, care din punct de vedere artistic au depăşit de mult anii copilăriei, m-au făcut să mă simt mândru de ei şi fericit că am avut şansa de a le fi mentor“. 

Fondată în 2008

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei "Prietenii muzicii -Serafim Antropov".

Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni tineri muzicieni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul "Orchestra Română de Tineret - spirit enescian şi tradiţie europeană" a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite