Nicu Alifantis aduce „Scrisori nedesfăcute” la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Alifantis lansează la Târgul Gaudeamus un volum de poezie
Nicu Alifantis lansează la Târgul Gaudeamus un volum de poezie

Volumul „Scrisori nedesfăcute” de Nicu Alifantis, publicat la Editura Nemira, va fi lansat la Târgul Gaudeamus, sâmbătă, pe 22 noiembrie, la ora 13.45, iar la eveniment vor participa Emil Brumaru şi Valentin Nicolau. De asemenea, duminică, în ultima zi a târgului, de la ora 14.00, va avea o sesiune de autografe cu Nicu Alifantis.

„Scrisori nedesfăcute” se află acum la ediţia a doua, o ediţie revăzută şi adăugită, care conţine „două epistole de Emil Brumaru şi Laurenţiu Ulici, treisprezece scrisori tălmăcite de Léonard Constant şi o posfaţă de Clara Mărgineanu”. „În loc de preafaţă”, Nicu Alifantis mărturiseşte:

„Uneori îmi vine să scriu, alteori îmi vine să cânt, de cele mai multe ori îmi vine să tac. Iertaţi-mă, sunt şi eu om!”

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi muzicieni români, Nicu Alifantis, născut la Brăila şi devenit mesager al poeziei prin muzică, publică acum un volum în care se dezvăluie pe sine ca poet. „Au trecut, totuşi, 17 ani de la prima apariţie. M-am bucurat foarte tare de iniţiativa editurii Nemira de a reedita „Scrisori nedesfăcute” şi-i mulţumesc lui Valentin Nicolau că s-a gândit la acest lucru. Volumul i se datorează în întregime. A fost un gest frumos, plin de tandreţe şi prietenie, aş putea spune, din partea domniei sale de a-mi aduna poeziile într-o carte, atunci, în ’97, într-un moment greu al existenţei mele. Eram după un infarct urât, în perioada de refacere, iar el a făcut o faptă bună, care m-a încurajat şi mi-a ridicat moralul. Îmi amintesc, eram la terapie intensivă, fusesem stabilizat, iar Vali mi-a adus volumul tipărit. A fost o mare gură de oxigen pentru mine atunci, o motivaţie în plus să lupt cu mine şi cu răul care se abătuse asupră-mi. Cu astfel de gesturi te întâlneşti rar...”, a declarat Nicu Alifantis.

În avanpremieră, vă oferim poezia cu care se încheie volumul „Scrisori nedesfăcute”.

scrisori

FRAGMENT

Turneu

Au trecut şi ultimele autografe ale acestui lung şi obositor turneu.

Mă gândesc cu silă la clasica friptură şi la aceeaşi banală cameră de hotel,

care te aşteaptă ca o sinceră şi devotată amantă.

Ştiu şi ce va urma:

recepţia, cheia, uşa, duşul, patul, în zori geamantanul...

„Rămâi sănătoasă cucoană, că-mi iau geamantanul şi plec...”

De ani de zile îmi tot propun să pun pe note această poezie, aproape autobiografică…

Impresarul, acoperit de reţete şi cifre satisfăcătoare, îţi spune noapte bună,

legănându-şi mulţumit geanta şi gândind la clipa când va primi o vodcă de la tine.

Îşi aprinde o tigară, normal, totul a mers strună, sigur că merită o vodcă, chiar mai multe.

Iar tu nu ştii cum să faci să te odihneşti, să te aduni, să dai un telefon acasă...

Îmi pironesc ochii în florile primite, derulând filmul puştoaicelor naive, îmi şterg chitara,

gândesc la mine, la mama, la ce-o mai fi...

Nu e mare scofală să cânţi.

Mulţi te consideră o paiaţă, alţii îţi râd în faţă şi ocazii găsesc cu duiumul, în tramvaie, autobuze,

pe stradă, la semafoare, când roşu ţi se pare cea mai fără de sens culoare, alţii te bârfesc, alţii...

Oricum, e bine că au trecut şi ultimele autografe ale acestui lung şi obositor turneu.”

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite