Ministrul Culturii le răspunde protestatarilor RADEF, aceştia anunţă noi manifestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii a transmis, astăzi, un răspuns membrilor Sindicatului Liber "RomâniaFilm", care protestează, de miercuri, în faţa sediului ministerului din Capitală, cerând, printre altele, revocarea lui Maxim Meca din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie (CA) al RADEF.

În document se precizează că ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a luat act de revendicările sindicaliştilor Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) joi, în cea de-a doua zi de proteste. "Anterior datei începerii mitingurilor, conducerea ministerului nu a aflat despre niciuna din revendicările sindicatului, decât prin intermediul presei", se subliniază în documentul Ministerului Culturii.

După o analiză a solicitărilor sindicaliştilor RomâniaFilm, ministrul Puiu Haşotti a decis eliberarea din funcţia de membru în CA al RADEF a lui Maxim Meca, fost director al Regiei, de a cărui activitate se leagă, susţin sindicaliştii, "cea mai rea perioadă" a instituţiei. Eliberarea din funcţie a lui Maxim Meca s-a făcut printr-un ordin de ministru datând din 02.10.2012. Sindicaliştii nu au primit însă niciun răspuns din partea ministerului cu privire la punctul de pe lista de revendicări - Menţinerea componenţei consiliului de administraţie anterioare Ordinului nr. 2483/19.09.2012.

În ceea ce priveşte legalitatea ordinului 2483/19.09.2012 prin care este schimbată componenţa CA, ordin considerat de sindicalişti "nelegal şi netemeinic", deoarece ar încălca, potrivit acestora, articolul 5 din OUG nr 109/2011, potrivit căruia "autoritatea tutelară numeşte membrii consiliului de administraţie al regiei autonome după o procedură stabilită expres şi imperativ de acest text de lege", Ministerul Culturii precizează: "Prin Ordinul 2483/19.09.2012 am numit noi membri în Consiliul de Administraţie, membri care au fost numiţi pe perioadă determinată de timp, până la organizarea procedurilor pentru selecţia membrilor în Consiliul de Administraţie conform O.U.G. 109/2011, drept pentru care considerăm că legislaţia în vigoare a fost şi este respectată, iar toate deciziile luate de Minister sub mandatul domnului Ministru Puiu Haşotti s-au făcut cu respectarea întocmai a prevederilor legale".

Totodată, în documentul instituţiei se menţionează că Ministerul Culturii nu poate susţine fosta conducere a RADEF RomâniaFilm, deoarece această decizie ar fi contrară hotărârilor definitive şi irevocabile luate de instanţă. "Organizarea RADEF este reglementată prin hotărâre de guvern", se mai arată în răspunsul ministerului pentru sindicaliştii RomâniaFilm.

Contactată de Mediafax, Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului RADEF RomâniaFilm, a declarat că sindicaliştii sunt nemulţumiţi de răspunsul Ministerului Culturii şi vor continua protestele începând de luni. "Vom picheta sediul Ministerului Culturii cu şi mai mulţi reprezentanţi ai RADEF. Vor fi în jur de 200 de protestatari", a susţinut Bikfalvi.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite