Matei Vişniec, nominalizat la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“

0
0
Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu este unul dintre cele mai râvnite premii literare din România
Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu este unul dintre cele mai râvnite premii literare din România

Poetul şi dramaturgul Matei Vişniec a fost nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu"- Opera Omnia, pe anul 2018, a anunţat preşedintele Fundaţiei Culturale "Hyperion - caiete botoşănene", Gellu Dorian.

Alături de Matei Vişniec, pentru marele premiu de poezie care se acordă în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoşani, au mai fost nominalizaţi poeţii Constantin Abăluţă, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop şi Liviu Ioan Stoiciu. 

Premiul, ajuns la ediţia 28, este oferit de Primăria Municipiului Botoşani şi Consiliul Local Botoşani, care au finanţat evenimentul cu 65.000 de lei. 

Câştigătorul Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia va intra în posesia unui premiu în valoare netă de 35.000 de lei. Laureatul  va primi, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, care va avea loc pe 15 ianuarie, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. 

Nominalizările au fost făcute în urma unui sondajul efectuat de Fundaţia Culturală "Hyperion - c.b." Botoşani, în perioada august-noiembrie 2018, în rândul membrilor juriului, la care au fost supuşi următorii poeţi: Constantin Abăluţă, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Leo Butnaru, Magda Cârneci, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ovidiu Genaru, Bogdan Ghiu, Liviu Georgescu, Ion Gheorghe, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Nicolae Sava, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Arcadie Suceveanu, Elena Ştefoi, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Călin Vlasie şi George Vulturescu.

Jurizarea se va face în data de 14 ianuarie, la Botoşani, în prezenţa tuturor membrilor juriului. Festivitatea de decernare a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" va avea loc în data de 15 ianuarie, de la ora 17,00, pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" Botoşani, într-o gală în care va susţine un recital extraordinar Adrian Naidin.

Organizatorul evenimentului este Fundaţia Culturală "Hyperion - c.b." Botoşani în colaborare cu Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri