INTERVIU VIDEO 10 ani de plimbări culturale „Cu bastonul prin Bucureşti“. „Orice tur e o declaraţie sinceră de iubire pentru acest oraş neînţeles“

Publicat: 03.04.2019 12:16

Ultima actualizare: 03.08.2022 15:54

Edmond Niculusca si Alberto Grosescu - FOTO Eduard Enea

La Adevărul Live am discutat cu ghizii plimbărilor pietonale „Cu bastonul prin Bucureşti“, Edmond Niculuşcă şi Alberto Groşescu, organizate de asociaţia ARCEN de zece ani. Acest an aniversar va fi marcat, din aprilie până în octombrie, prin zece trasee pietonale în zece cartiere istorice ale Capitalei. Plimbările ARCEN sunt gratuite şi au ca scop cunoaşterea istoriei oraşului şi a patrimoniului cultural.

Anul acesta, ARCEN aniversează zece ani de trasee culturale „Cu Bastonul prin Bucureşti“, la care, potrivit organizatorilor, au luat parte peste 50.000 de persoane. În primăvară-vară-toamnă, ARCEN va organiza zece plimbări pietonale prin zece cartiere istorice ale Capitalei, prin care vor putea fi cunoscute istoria străzilor şi arhitectura clădirilor, precum şi atmosfera din viaţa cotidiană în perioada interbelică, care erau preocupările şi distracţiile bucureştenilor.

„Traseele ARCEN reprezintă o alternativă de educaţie urbană în mijlocul oraşului, o invitaţie la înţelegerea patrimoniului şi peisajului cultural al Bucureştiului şi un manifest civic de recuperare a memoriei oraşului“, spun organizatorii în primul eveniment care marchează acest aniversar.

Aşadar, pe 6 şi 7 aprilie, de la 17.30, are loc prima plimbare în cea de-a zecea ediţie „Cu bastonul prin Bucureşti“: „De la Lido la Cişmigiu“. Punct de întâlnire: Hotel Lido (Bulveradul Magheru 5-7, colţ cu strada Franklin).

„Plimbarea De la Lido la Cişmigiu e şi o invitaţie la a face o serie de exerciţii de imaginaţie şi de întoarceri în timp într-un Bucureşti cosmopolit, plin de invenţiile modernităţii la care fiecare bucureştean trebuie să facă faţă, într-un oraş cu oameni care iubesc muzica, polemica, manierele şi cafeaua bună, cu tineri entuziaşti care vor să schimbe la faţă lumea, o călătorie imaginară într-un Bucureşti ai anilor nebuni“, mai spun reprezentanţii ARCEN.

Cum e după 10 ani? Pare un proiect care a evoluat mult: dacă la primul tur erau 20-30 de persoan, acum sunt şi 400 de oameni la o plimbare ARCEN.

Edmond Niculuşcă: «Cu Bastonul prin Bucureşti» a crescut enorm, pentru că oamenii au înţeles cât e de important să priveşti oraşul în care locuieşti, să ai o raportare corectă faţă de spaţiul în care locuieşti. Între noi şi spaţiu se crează întotdeauna legături afective. Mircea Eliade spunea că există, în interiorul oraşului, borne ale memoriei care ne fac să ne amintim de anumite lucruri. Un lift în care s-a întâmplat ceva, în care ai întâlnit pe cineva, în care ai sărutat pe cineva... Astfel de lucruri dau încărcătură spaţiului. Oraşul e de fapt decorul vieţii noastre.

10 ani de plimbări culturale „Cu bastonul prin Bucureşti“: cum să cunoaştem istoria oraşului la pas

Alberto Groşescu: „Eu am fost prima dată la un tur în 2010, cred că la momentul respectiv, nu am fost foarte impresionat de tur, dar am fost şi la alte evenimente şi m-am integrat destul de rapid, având multe lucruri în comun cu Edmond, în special pasiunea de a descoperit lucruri. Din 2012, de la a treia ediţie a traseelor, am început să facem împreună şi să le documentăm. A evoluat numărul de oameni, am evoluat şi noi, am început să fim extrem de atenţi cu locurile pe care le alegem să spunem poveştile, unde ne oprim, ca să existe o singuranţă a participanţilor, să ne auzim bine. Şi asta e o căutare destul de intensă“

Edmond: La început nu aveam boxe şi nu ne auzeam. Câteva zile după tururi, rămâneam fără voce. În 2012-2014, ne luptam să strângem bani pentru boxe. Alberto a avut un rol în dinamizarea acestui proiect, pentru că el a venit cu răbdarea de a cerceta mult mai organizat arhivele... Eu eram tot timpul fascinant de ce descopeream, dar nu mergeam după nişte fire, ci după nişte emoţii. Am ajuns astăzi să avem o arhivă impresionantă de monografii, de memorii ale istoriei Bucureştiului. Pe care le şi scoatem la suprafaţă, le vom publica, prin platforma Via Bucureşti.

Ce căutaţi să le spuneţi oamenilor despre istoria Bucureştilor?

Alberto: E vorba de interacţiunea noastră personală cu spaţiul respectiv, de la asta pleacă totul. Construim un tur de la nişte plimbări ale noastre. Sunt anumite imobile pe care le întâlnim şi despre care considerăm că este necesar să spunem mai multe. (...)

Cred că principalul nostru atu este sinceritatea cu care facem lucrurile astea. Sunt efectiv lucruri pe care noi le simţim şi încercăm să le transmitem. (Alberto) Orice tur e o declaraţie de iubire pentru acest oraş, foarte sinceră. Zeci de ani de tururi, un deceniu! E enorm! Şi am aceleaşi emoţii înaintea fiecărui tur. (Edmond)

Când am participat prima dată la un tur organizat de voi, am avut revelaţia că, în spatele perdelei de blocuri socialiste, sunt insule pe care nu le ştiam. Chiar în centrul Bucureştiului. Pare că oamenii nu îşi cunosc oraşul deşi locuiesc de mult timp aici.

Alberto: Cred că e vorba de inamicul nostru. Dacă putem să transpunem toată povestea tururilor într-un mic război, inamicul nostru e ignoranţa. Cumva, cred că asta am reuşit să facem. Sunt destui oameni, unii care au început să descopere, să ne scrie, să ne întrebe. Cumva, necunoştiinţa asta se bazează pe ignoranţă, că nu au fost suficiente repere care să trezească interesul. Către asta am tins întotdeauna, să reducem această ignoranţa.

Edmond: Am încercat să deschidem căi imaginare de locuire în interiorul oraşului. Când spun asta, nu mă refer la faptul că le-am descoperit oamenilor insule din spatele blocurilor socialiste. Nu e doar atât. E mai mult decât o simplă explorare, dăm idei cu ce s-ar putea face acest oraş, unde s-ar putea face. Pentru că Bucureştul nu e doar Bulevardul Magheru, Bulevardul Mihai Bravu etc. Bucureştiul e oraşul curţilor, al grădinilor, al caselor parter, care poate fi exploatat în multe feluri, nu doar la nivel de locuire, ci şi la nivel imobiliar.

Cred că orice turist care vine la Bucureşti, ca să cunoască Bucureştiul, n-ar trebui să meargă pe Calea Victoriei, de exemplu pe strada Eremia Grigorescu, care dă în Icoanei, Icoanei care dă în Ioanid, de aici în Jean Louis Carlderon şi apoi în Batiştei. Aici găseşti un tip de aşezare şi de viaţă pe care alte oraşe le-au pierdut. Edmond Niculuşcă

Alberto: Se schimbă stilurile. Ne dă un alt sentiment. Te simţi într-un anumit fel în momentul în care mergi pe Calea Victoriei, te simţi într-un fel când mergi pe Popa Soare.

Existe proiecte pe care le-aţi dezvoltat complementar, care să ajute, de exmeplu, la restaurarea unor clădiri? Spuneaţi la un moment dat „Suntem ultimii martori ai acestui oraş“, care sună ca un semnal de alarmă.

Edmond: E semnalul pe care l-a tras proiectul Catalog Bucurteşti, înfiinţat de ARCEN, care inventiariază toate proiectele vechi din toate cele 98 de zone protejate ale Bucureştiului, pentru a schimba legislaţia privind protejarea patrimoniului. Traseul prin Mahalaua Flămânda, de exeplu. Ne-am dat seama când am ajuns acolo, în 2016, că nimic nu mai era ca în 2014, deşi trecuseră doar doi ani. Se schimbase tot. Demolări, construcţii noi, poliestirenizări. Alberto mi-a spus: „Ce să mai arătăm oamenilor?“ Nu spune nimeni că oraşul să nu se dezvolte, dar care e preţul pe care trebuie să-l plătească acest oraş vechi pentru acest oraş nou?

La cât de complex e oraşul şi, la cât de multe locuri ascunse sunt, avem şanse să ajungem la ediţia 50 a traseului „Cu bastonul prin Bucureşti“. În fiecare sezon găsim locuri şi spaţii noi pe care nu le-am explorat. Nu ne considerăm nişte atotcunoscători ai oraşului. Se întâmplă frecvent să descoperim un loc, o stradă deosebită. Şi spun mereu că întotdeauna locul meu preferat e locul pe care încă nu l-am descoperit. Alberto Groşescu

Alberto: Că se dărâmă şi se contruiseşte nu e o chestiune nouă pentru Bucureşti. Un exemplu pozitiv e Bulevardul Magheru, trasat la sfârşitul anilor ʼ20. Au dispărut o grămadă de imobile la momentul respectiv, inclusiv partea unde e astăzi Cinema Patria. Acolo se afla casa lui Alexandru Marghiloman, proiectată de Petru Antonescu. Dacă ne uităm acum la o casă de la sfârşitul secolului al XIX-lea sau negustorească - cred că mulţi ani de acum acolo o să ne amintim tot de imobilul ăla nu de ce se construieşte nou. În 97% din situaţii, e dezastruos. Şi ne-am dat seama tot căutând despre zone şi clădiri că nu există o imagine foarte clară a imobilelor din oraş. Inclusiv autorităţile, nu deţin imagini foarte clare.

Mai descoperiţi ceva nou după atâţia ani, cum mai priviţi oraşul?

Alberto: La cât de complex e oraşul şi, la cât de multe locuri ascunse sunt, avem şanse să ajungem la ediţia 50 a traseului „Cu bastonul prin Bucureşti“. În fiecare sezon găsim locuri şi spaţii noi pe care nu le-am explorat. Nu ne considerăm nişte atotcunoscători ai oraşului. Există o foarte mare complexitate. Se întâmplă frecvent să descoperim un loc, o stradă deosebită. Chiar în primăvara asta, am descoperit un spaţiu foarte interesant. În iunie o să vă mărturisim despre ce e vorba la un nou tur.

Aveţi vreun loc, o stradă, un cartier preferat din Bucureşti?

Alberto: Întotdeauna locul meu preferat e locul pe care încă nu l-am descoperit. Colţurile mele favorite se regăsesc în tururi.

Edmond: E absolut fascinant să descopăr după zece ani de tururi că încă nu cunosc tot în acest oraş. De pildă, gândiţi-vă cât e de celebru turul prin Bucureştiul lui Mircea Eliade. Intrarea Mântuleasa, o frumuseţe de intrare. Era noapte şi am rămas total uimit de cum arată locul ăla! Strada Lămâiţei, habar n-aveam cum arată. Sau intrarea Titus, din mahalaua Flămânda, spaţiul urban care se află în jurul bisericii Flămânda, aflat la baza Dealului Patriarhiei. În jurul Grădiinii Icoanei, sunt nişte blocuri incredibile.

O obsesie de-ale mele e cartierul Grădina Icoanei, nu scap de locul ăla în niciun fel. Acolo am făcut şcoala, acolo s-a am citit romane, m-am îndrăgostit, m-am despărţit, m-am reîndrăgostit. Edmond Niculuşcă

Ce vă nemulţumeşte la acest oraş? Exerciţiu de imaginaţie: ce aţi schimba dacă aţi fi primari?

Edmond: E un oraş cu mari probleme, dar şi cu mari posibilităţi de a fi creativ. Un prim lucru: ar trebui salvat blocul Aro, proiectat de Horia Creangă, în 1939. Acela e un bloc care trebuie restaurat. Dacă se restaurează Aro, eu cred va avea efect de domino asupra întregului bulevard Magheru.

Alberto: Bucureştiul nu e înţeles. Ne mai întreabă oamenii care e percepţia noastră. Eu, nefiind din Bucureşti, cred că ataşamentul meu faţă de oraş a venit pe fondul unui exercţiu. Cele şapte trasee culturale pe care le-am făcut cu colegii din ARCEN m-au făcut să fiu foarte ataşat de oraş.

(...) Cred că ar trebui să se dea mai multe şanse iniţiativelor. Sunt şi alte asociaţii care propun proiecte în Capitală şi care ar trebui cumva să comunice unele cu altele. Există multe expertize foarte bune, pe care Primăria Capitalei trebui cumva să le integreze.

Următoarele trasee pe care ARCEN le va organiza: