INTERVIU Istoricul Neagu Djuvara: „Enescu m-a făcut să plâng“

Neagu Djuvara s-a născut în 1916, la Bucureşti, într-o familie boierească de origine aromână.Foto: historia.ro

Istoricul Neagu Djuvara este un mare meloman. Dar, mai mult decât atât, el este probabil unul dintre puţinii oameni în viaţă care se pot lăuda că l-au auzit interpretând ”live” chiar pe cel care a dat numele Festivalul ” Enescu”. Căci, într-adevăr, Neagu Djuvara l-a ascultat concertând pe George Enescu, la Ateneu, chiar în plin război.

Gabriela Horia

Vă amintiţi când l-aţi ascultat cântând pe George Enescu?

Sigur că da. Îmi amintesc perfect. Parcă a fost ieri. Era în 1941, perioadă teribilă, de război, când bărbaţii valizi erau pe front, cum era şi cazul meu. Eu aveam doar 24 de ani. Dar eram deja însurat şi cu un copil mic. Făcusem un doctorat şi-mi amânasem satisfacerea stagiului militar. Aşa că, atunci când m-au luat în armată, eram deja tată de familie. Am făcut un serviciu militar foarte greu. Când ai 18 ani mai treacă-meargă, dar, când faci armata la 24 de ani şi ai şi o familie care depinde de tine, e cu mult mai greu. 

România era pe atunci în război, nu?

Da. Am fost trimis pe front cu 8 zile înainte să înceapă războiul, nici nu terminasem şcoala militară de la Ploieşti, că am şi fost trimişi, cu regimentul fiecăruia, în linia de front. Aşa că am început războiul în noaptea de 22 iunie 1941 şi cu Regimentul 6 „Mihai Viteazul“ am ajuns până la Odesa. În luptele acelea, regimentul meu a fost complet distrus. Din 3.000 de oameni nu au mai rămas întregi decât 92.

„A fost o seară magică“

În ce împrejurări l-aţi văzut pe George Enescu?

Se anunţase o permisie de şase zile. Eu eram încartiruit la Tiraspol şi voiam, ca tot soldatul, să plec acasă. În ultima clipă s-a anunţat că permisia a fost anulată. A ieşit o nenorocire. O mulţime de soldaţi au sărit din trenuri, au vrut de disperare să dezerteze şi până la urmă mareşalul Antonescu, realizând că luase o măsură greşită, a revenit adupra ordinului de revocare a permisiei. Eu eram la cazarmă când un superior de-al meu m-a informat că aveam totuşi şase zile libere. Mi-am făcut socoteala că fac patru pe drum, dus-întors, şi eram gata să renunţ. „Uite că e pe câmp un avion care decolează spre Bucureşti. Du-te repede!”, mi-a spus ofiţerul şi am plecat imediat, nu mi-am luat nici bagajele, nici măcar o periuţă de dinţi. Era prima dată când zburam cu avionul. Ne-am înghesuit mai mulţi oameni în avion şi în trei ore am fost la Bucureşti. I-am făcut o surpriză soţiei mele. Ea cumpărase pentru seara aceea două bilete la Ateneu, la un concert al lui Enescu. Voia să meargă cu o prietenă. Bineînţeles că prietena s-a sacrificat şi am mers eu în locul ei. Am făcut un duş lung, să scot din mine mirosul de front şi de moarte, m-am îmbrăcat cu o cămaşă curată, uşoară, civilă şi am plecat spre Ateneu. A fost o seară magică.

Cert este că am început, eu, bărbat în toată firea, să plâng. Ţin minte şi acum că eram în rândul întâi şi nu îndrăzneam să mă uit nici în stânga, nici în dreapta, de ruşine, pentru că lacrimile mi se înnodau în barbă. Nu mă mai puteam stăpâni, îşi aminteşte istoricul Neagu Djuvara

Mai ţineţi minte ce a cântat George Enescu atunci?

Cum aş putea uita? Un concert pentru vioară şi orchestră de Beethoven.

Cum a cântat?

Magnific. Nu ştiu dacă de „vină“ a fost interpretarea lui sau durerea mea, cert este că am început, eu, bărbat în toată firea, să plâng. Ţin minte şi acum că eram în rândul întâi şi nu îndrăzneam să mă uit nici în stânga, nici în dreapta, de ruşine, pentru că lacrimile mi se înnodau în barbă. Nu mă mai puteam stăpâni. Diferenţa dintre măcelul de pe front, dintre moartea, mirosul de sânge, păduchii, praful, mizeria, groaza care pusese stăpânire pe noi toţi şi frumuseţea Ateneului cu sunetul minunat al concertului era mult prea mare. Pe front trăisem iadul, iar Enescu m-a dus în Rai. A fost unul dintre cele mai frumoase, dar şi cele mai dureroase momente din viaţa mea. Soarta a făcut ca atunci să fie singura dată când l-am auzit, cum se spune, „pe viu“ pe George Enescu. Sigur că aveam toate discurile lui, în 1936 fusesem şi la premiera operei „Oedip”, dar aceea a fost prima şi ultima oară când l-am văzut concertând. E o amintire pe care nu o voi uita câte zile voi mai avea.

CV

Neagu Djuvara, născut pe 18 august 1916 la Bucureşti, este  cunoscut istoric, diplomat şi publicist.

S-a născut într-o familie boierească de origine aromână aşezată în Ţările Române la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

 Şi-a făcut studiile la Paris, fiind licenţiat în litere la Sorbona şi doctor în Drept. A luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă  în perioada iunie - noiembrie 1941, fiind rănit aproape de Odesa.

A fost trimis de  Ministerul de Externe drept curier diplomatic la Stockholm  chiar în dimineaţa zilei de 23 august 1944. Va rămâne în Suedia până în septembrie 1947.

Hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961.

După decembrie 1989 se întoarce în ţară,

A publicat o serie de cărţi despre istoria românilor, toate devenind bestselleruri.