„Freeman's: cele mai bune texte noi“ şi „Hărţi“ se lansează în România. Întâlnire cu scriitorii John Freeman şi Marius Chivu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

John Freeman şi Marius Chivu stau de vorbă joi, 23 noiembrie, de la ora 19.00, la Mezanin, despre scris şi editat, despre poezie şi jurnalism, despre vocile noi din literatura de pretutindeni.

Aflăm cum John Freeman recartografiază lumea în primul său volum de poezie, „Hărţi“, şi care sunt vocile din cel de-al doilea număr al antologiei Freeman's tradus în limba română, care include un eseu confesiv al lui Marius Chivu, scris la câţiva ani după publicarea primei sale cărţi, „Vântureasa de plastic“.

John Freeman este editorul antologiei Freeman's şi autorul a două volume de nonficţiune: „The Tyranny of E-mail“ şi „Cum să citeşti un romancier“ (Editura Vellant, 2015). De asemenea, este editorul a două antologii care dezbat lipsa de egalitate: „Tales of Two Cities“ şi „Tales of Two Americas“. În toamna lui 2017, a fost publicat primul său volum de poeme, „Hărţi“. Fostul editor Granta locuieşte la New York, unde predă la The New School şi la New York University. Este redactor-şef la LitHub şi poemele sale au fost publicate în The New Yorker, Zyzzyva, The Paris Review şi The Nation. Opera sa a fost tradusă în peste 20 de limbi

„Hărţi“

image

„Să scriu poezie a fost mereu ceva profund instinctual pentru mine, ceva ce fac atunci când am chef, adesea foarte pe fugă, noaptea sau pe drum. Ciorne. Editorul meu interior are nevoie de multe divagaţii pentru a lua o pauză. În ultimii 20 de ani, ca jurnalist şi editor, am devenit un deadline uman, sărind de la un proiect la următorul. Poezia a fost o cale de a mă deconecta, o întoarcere la o paradigmă mai profundă de gândire care nu îmi transpune mintea într-o activitate, ci într-un spaţiu. Am simţit mereu că subconştientul cartografiază lucrurile într-un fel mult mai interesant decât raţiunea, decât trezia, şi această carte este încercarea mea de a mă lăsa ghidat de acest principiu, de a vedea ce trăieşte – pentru mine – în posibilitatea unui poem“ - John Freeman

Freeman’s: cele mai bune texte noi

„Freeman’s: cele mai bune texte noi“ este al patrulea număr al antologiei literare numite de critici „curajoasă” (Minneapolis Star-Tribune) şi „proaspătă” (Chicago Literati). Acest număr, cel de-al doilea tradus în limba română, strânge între aceleaşi coperte 29 de scriitori, cu vârste cuprinse între 25 şi 70 de ani, din 20 de ţări, care scriu în aproape la fel de multe limbi. Freeman’s: cele mai bune texte noi reprezintă un nou gen de listă, un manifest estetic al prezentului.

image

Despre Black Button Books

Cu îndrăzneala de a oferi o perspectivă diferită asupra lumii, Black Button Books îşi propune să informeze şi să inspire. Idei inovatoare, subiecte incomode, perspective inedite, argumentaţii solide şi umor neiertător sunt lucrurile pe care editorii Black Button Books îşi propun să le ofere comunităţii de cititori implicaţi, atât online, cât şi offline.

Cărţile Black Button spun poveşti care deschid comunicarea şi oferă perspective noi, încurajează curiozitatea şi invită cititorii la dialogul care creează conexiuni şi lărgeşte constant reţeaua de idei care schimbă atitudini, convingeri şi societăţi. 

Evenimentul are loc la Mezanin, joi, 23 noiembrie, cu începere de la ora 19.00.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite