De ieri, de azi: Paul Daneman şi David Oyelowo
0Paul Daneman şi David Oyelowo au interpretat rolul lui Henric, în „Henric al VI-lea”, de William Shakespeare.
Şi-a început cariera ca actor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când a jucat în cadrul unei trupe de teatru ambulant. După război, Daneman a renunţat definitiv la pictură şi s-a dedicat teatrului profesionist.
Anii '50 au reprezentat perioada sa de glorie, iar în 1955 a jucat rolul lui Vladimir în prima montare englezească a piesei „Aşteptându-l pe Godot", în regia lui Peter Hall. A interpretat multe roluri pentru teatrul radiofonic, şi a rămas celebră una din remarcile lui despre această experienţă: „Teatrul radiofonic e singurul loc în care un om slab poate să joace Falstaff".
„Tehnica lui impecabilă l-a ajutat să treacă de la Shakespeare la musical şi de la pantomimă la West End şi televiziune. A profitat din plin de diferenţa dintre actoria de teatru şi actoria de televiziune, şi a încercat să le alterneze pentru a scăpa de frica de scenă", scria Eric Shorter în „The Guardian".
Actor englez de origine nigeriană, David Oyelowo a devenit un nume important în teatrul britanic la scurt timp după ce a absolvit şcoala: avea doar 24 de ani atunci când regizorul Michael Boyd i-a propus să joace rolul lui Henric la Royal Shakespeare Company, devenind astfel primul actor de culoare care a jucat rolul unui rege în istoria montărilor shakespeariene.
Pentru acest rol, Oyelowo a fost distins cu premiul de interpretare Ian Charleson. „Cred că nu m-am simţit niciodată mai mândru în viaţa mea ca în ziua în care tatăl meu a venit să mă vadă în «Henric al VI-lea».
N-am să uit niciodată ce mi-a spus după spectacol: «Dacă cineva mi-ar fi spus cu ani în urmă, atunci când am ajuns eu în această ţară, că un actor negru va juca rolul regelui Angliei nu l-aş fi crezut, cu atât mai puţin dacă mi-ar fi spus că cel care va juca acest rol va fi fiul meu»", mărturisea Oyelowo într-un interviu.