Culoare şi grotesc în lumea lui Emir Kusturica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
kusturica

Cunoscutul regizor de film Emir Kusturica vine acum în România într-o altă ipostază, aceea de scriitor, autor al volumului de povestiri „Străin în căsnicie”, publicat în colecţia Biblioteca Polirom, după ce de curând i-a apărut în aceeaşi colecţie volumul de memorii „Unde sînt eu în toată povestea asta?”

„Străin în căsnicie” este o colecţie de istorii cu teme dintre cele mai obişnuite, care se inspiră din realul mărunt: poveşti de familie, în care părinţii şi copiii intră inevitabil în conflict, poveşti de dragoste, uneori imposibile, poveşti în care tinerii se maturizează şi încearcă să depăşească graniţele lumii „de acasă”. Având drept fundal Bosnia-Herţegovina anilor ’70, înainte de destrămarea Iugoslaviei, spaţiu în care domneşte influenţa partidului, povestirile lui Emir Kusturica descriu viaţa a trei tineri, Dragan, Aleksa şi Kosta.

Volumul este publicat în colecţia Biblioteca Polirom, într-o traducere din limba franceză şi cu note de Mădălin Roşioru, şi este disponibil şi în ediţie digitală.

De la iubirea adolescentină la cea matură, care conduce spre mariaj, cu dramele şi neînţelegerile lui, monografia cuplului se consumă în scurtmetraje pline de umor şi de compasiune, iar spectatorii lui Kusturica-regizorul vor recunoaşte detalii în care fantezia şi întunericul coexistă, într-un decor inspirat din realismul magic.

În poveştile lui Emir Kusturica, părinţii şi copiii se înfruntă, se protejează, se iubesc, idealurile unora se confruntă cu himerele celorlalţi. Impregnată de amintirile autorului, profund marcată de evenimentele din ţara lui, fauna din „Străin în căsnicie” lasă să se întrevadă personaje viu colorate, când tragice, când burleşti, în scene în care realul „pur şi dur” se regăseşte la graniţa dintre fantastic şi vis.

Emir Kusturica s-a născut în 1954 la Sarajevo, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. În 1978 a absolvit Academia de Arte Dramatice din Praga (celebra FAMU) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi regizori sîrbi. Este cunoscut publicului datorită filmelor sale: Ce mai ştii de Dolly Bell? (1981), Tata în călătorie de afaceri (1985), Vremea ţiganilor (1988), Arizona Dream (1993), Underground (1995), Pisica albă, pisica neagră (1998), Viaţa e un miracol (2004), Promisiunea (2007). A fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi de două ori cu Palm d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, din 1999, de la lansarea albumului muzical Unza Unza Time, face turnee internaţionale împreună cu trupa sa, The No Smoking Orchestra. Cartea de memorii Unde sînt eu în toată povestea asta? (Polirom, 2015) a reprezentat debutul lui editorial.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite