Cronică de moravuri:Portarul Ilie

Mă întorceam acasă, în ajunul Crăciunului, cărând, într-un echilibru precar, ultimele cumpărături. Când să intru pe poartă, aud din spate: „La-mulţi-ani-sărbători-fericite!“.

Mă sucesc din greu, scoţând aburi pe nări ca un bou înjugat şi îl văd pe nea Ilie, portarul garajului de vizavi, cu o bere în mână, îmbrăcat etno-urban, cu pieptar de lână, pantaloni de trening şi căciulă de schi.

Ieri. Îl ştiam de ani buni. Îl vedeam înghiontindu-se şi chibiţând întruna cu băieţii de la garaj - şoferi, mecanici şi terişti, iarna - dezmorţindu-se în faţa gheretei, la o ţigară, vara - urmărind cu privirea, toropit şi languros, trecătoarele de toate vârstele. Nu ne-am vorbit însă, până în acel moment, niciodată. Îi răspund la urări. În secunda următoare e lângă mine şi începe să-mi povestească.

Azi. Nu ştiu când şi cum, în numai câteva clipe, a trecut de la registrul smalltalk-ului hibernal despre planuri de sărbători, destinaţii de vacanţă şi prognoze meteo la o suită de povestiri deocheate despre ce se mai întâmplă prin cartier. Tranzitul s-a făcut fulgerător cu întrebarea aparent inocentă „Şi, vecinii de la parter ce mai fac?". „S-au mutat", îi răspund şi dau să plec. „Era... cam curviştină fata lu' vecinu'" - mă pironeşte el locului. Fac ochii mari. „Umbla cu toţi bagabonţii, am văzut eu!" Tac consternat, mimând mâhnire şi dezgust, şi încerc să-mi văd de drum. „Iar frate-su era om..." „Da", admit eu înduplecat, „era om serios, băiat bun" şi mai fac un pas. Se uită la mine cu reproş: „Nu m-aţi înţeles. Era omo!" Nu îl înţeleg nici de data asta. „Omosexual dom'le, ce Dumnezeu!". „Hai, lăsaţi-mă!", zic. „Dom'le," - se străduie el să mă convingă - „vedeţi copacul ăla?" - şi-mi arată, peste drum, un arbore uriaş, lipit de ghereta lui - „Eu stau pe aici toată noaptea. Când n‑am ce face, pun o scară, mă sui în pom şi văd ce se întâmplă prin vecini". Am socotit repede dacă ar putea vedea până în camera mea, la etajul doi. Nu i-ar fi ajuns scara. Răsuflu uşurat.