Conferinţă despre paftale, la Muzeul Naţional de Artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită sâmbătă, 26 martie, de la ora 12.00, să vă petreceţi timpul „Povestind despre paftale“ alături de dr. Carmen Tănăsoiu, în Galeria de Artă Veche Românească (Sala 4).

Tezaurizate şi transmise de la o generaţie la alta, paftalele prezintă un interes deosebit şi pentru simbolistica repertoriului decorativ.  Majoritatea motivelor ornamentale care le împodobesc se inspiră din armonia naturii, fiind strâns legate de cultul dragostei, fertilităţii şi familiei. Trecerea ciclică a anotimpurilor şi regenerarea naturii odată cu sosirea primăverii sunt simbolizate prin câteva elemente: bobocul de floare, pomul vieţii, laleaua sau rodia, perechile de păsări figurate cioc în cioc, porumbeii şi păunii.

Paftalele au fost purtate iniţial la sudul Dunării, unde erau considerate accesorii tradiţionale ale portului popular de ceremonie (de nuntă sau pentru orice altă sărbătoare). Treptat au devenit adevărate bijuterii în mediul urban, fiind purtate în oraşele şi în târgurile din Ţara Românească şi Moldova, dar şi în zona Braşovului în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi înaintea Primului Război Mondial.

După terminarea conferinţei sunteţi invitaţi să vizitaţi Galeria de Artă Veche Românească şi Tezaurul.

La finele anului 2015 a fost editat catalogul bilingv (română – engleză) Podoabe din trecut: colecţia de paftale a Muzeului Naţional de Artă al României, care ilustrează un număr de 243 de piese ce alcătuiesc una dintre cele mai mari colecţii din ţară.

Se plăteşte biletul de conferinţă (10 lei).
 

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite