„Colţurile de Bucureşti“ ale lui Neagu Djuvara şi Dan C. Mihăilescu, într-un documentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câţiva dintre cei iubitorii de Bucureşti care apar în documentarul lui Vlad Trandafir
Câţiva dintre cei iubitorii de Bucureşti care apar în documentarul lui Vlad Trandafir

Lungmetrajul documentar „Colţuri de Bucureşti“, în regia lui Vlad Trandafir, va fi proiectat joi, 26 iunie, de la 19.30, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu realizatorii filmului.

Evenimentul este al optulea din seria „Independent Union“, iniţiată în luna februarie  la Cinemateca Union şi menită a promova producţia cinematografică independentă din România.

Filmul „Colţuri de Bucureşti“ este o colecţie de confidenţe, întâmplate în „colţuri“ din Bucureşti şi mărturisite de iubitori de Bucureşti.  Cei care vorbesc despre locurile preferate din Capitală sunt: Adina Nanu, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Tiberiu Soare, Georgeta Filitti, Marius Constantinescu, Vintilă Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Paul Negoescu, Gabriel Sandu, Laura Marinescu, Romulus Bena, Andra Ilie, Simona Ghiţă, Andrei Mateiu, Vlad Eftenie, Paul Manolescu, Eugen Istodor.

Colţuri de Bucureşti este un proiect video care îşi propune să cerceteze şi să aducă împreună afectivităţile bucureştenilor pentru locurile care definesc peisajul urban. Simţul comun pare încredinţat de convingerea că obligatorie pentru evoluţia interioară, pentru dobândirea unei relaţii favorabile cu mediul social, este cunoaşterea unor locuri desemnate generic prin obiective turistice – cunoaştere nedublată, mai niciodată, de un real stimul interior. Altfel spus, de un mod de a învăţa nedeterminat de curiozitate, de înclinaţie naturală, ci de o prea mare încredere în succesul acumulării de informaţii. E o predispoziţie care, în ciuda aparenţei, alimentează confuzia şi căreia, credem, i se cere opusă o reacţie. Aşa stând lucrurile, misiunea noastră constă în stimularea spectatorilor de a lua act de imensul fond afectiv asociat unor locuri din Bucureşti – practic, capitalul lui intim, chipul lui mai profund –, neavând altă consecinţă decât o necesară, indispensabilă, înnoire a privirii. Colţuri de Bucureşti aspiră să fie, pentru imboldul turistic, ceea ce cunoaşterea adevărată este pentru învăţatul pe de rost“, a spus regizorul Vlad Trandafir.

O iniţiativă asemănătoare au avut-o jurnaliştii de la B365.ro, prin proiectul „Bucureştiul meu“. Mai multe personalităţi din sfera publică şi culturală şi au fost fotografiate în locurile cele mai îndrăgite din Capitală, povestindu-şi amintirile care-i leagă de acest oraş. Printre cei care au vorbit despre frumuseţea Bucureştiului se numără Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Nicuşor Dan, Maia Morgenstern, Irina Margareta Nistor, Lucian Boia şi mulţi alţii. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite