„Cei trei muschetari“, vol. al-II-lea, se distribuie miercuri cu „Adevărul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea volum al romanului „Cei trei muschetari“, de Alexandre Dumas, va fi distribuit cu ziarul „Adevărul", la preţul de 13,99 lei. Muschetarul D’Artagnan, eroul de roman, despre care oamenii cred că a fost creat de Alexandre Dumas, a existat cu adevărat.

INTRĂ AICI ÎN MAGAZINUL ONLINE AL ADEVĂRUL

Mergând într-o zi la biblioteca din Marseille, Dumas a găsit memoriile apocrife ale lui D'Artagnan, publicate la 1700, la 27 de ani după moartea celui care a fost locotenent-căpitan al primei companii de muschetari.

Lui Dumas i-a plăcut gentilomul D'Artagnan şi a hotărât să-l facă eroul romanelor sale, plasat între realitate şi ficţiune. Adevărul istoric este că Charles de Batz, devenit mai târziu conte D'Artagnan, s-a născut în 1611, la Lupiac, dintr-un tată de origine modestă şi o mamă descendentă a unei familii puţin mai prestigioasă.

La 20 de ani a părăsit casa părintească şi s-a înrolat cadet în Regimentul Gărzilor Franceze, trecând apoi la Compania Muschetarilor Regelui. În 1646 a trecut în serviciul cardinalului Mazarin, care îi încredinţează misiuni secrete. Numit locotenent-căpitan al muschetarilor, este ucis în 1673, la asediul de la Maastricht.

Informaţii:

image

Pentru orice informaţii ne puteţi contacta la:

Telefon: 021.407.76.38 sau 021.407.76.51 (de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00) / Fax: 021.407.76.42

Abonamentele se pot face:

Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/adevarul

Prin SMS: Trimite două SMS-uri cu textul „Biblioteca" pentru a te abona la „Adevărul" (abonament pe o lună cu patru cărţi incluse)

Prin talonul din „Adevărul" (pagina 47) - completat şi expediat prin poştă (la OP 33, CP 143, Bucureşti) sau prin fax (la numărul 021.407.54.67)

Telefonic, la 021.407.54.64 sau 021.407.54.66

Prin e-mail, la următoarea adresă: abonamente@adevarulholding.ro

ATENŢIE! Nu cumpăraţi la suprapreţ! Fiţi alături de noi în demersul de eradicare a acestor practici lipsite de consideraţie faţă de munca noastră şi faţă de cititorii noştri, nu mai puţin importanţi. Nu încurajaţi specula!

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite