„Captivi” de Norman Manea, publicat în America

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul „Captivi” de Norman Manea, o poveste despre România postbelică şi despre anii unei dictaturi incredibile, apărut în ţară la editura Polirom, a fost publicat în această lună la prestigioasa editură americană New Directions.

Versiunea în limba engleză, care reprezintă traducerea acestei a doua ediţii, este însoţită de un cuvânt înainte al autorului („În loc de introducere”) şi de o postfaţă a traducătoarei, Jean Harris. Romanul, cenzurat la prima sa apariţie, este un elogiu absolut al învinsului.

„Un scriitor superb, care ne oferă o mărturie extraordinară despre viaţa intensă şi dramatică din timpul uneia dintre cele mai groteşti şi feroce dictaturi. Norman Manea scrie fără amărăciune sau resentimente, cu o incredibilă libertate a spiritului, cu fantezie şi chiar cu umor”, spune despre Norman Manea şi despre romanul „Captivi” cunoscutul scriitor Mario Vargas Llosa.

„Într-un mod criptic, sunt evocate orori, suferinţe, crize, o lume nefericită, eşuată, tragică. Departe de ispitele evaziunii, romanul dezvoltă o întreagă incursiune psihologică într-un cadru social bine determinat – România anilor ‘50. Povestea este inovatoare ca metodă, structurată în trei părţi – „Ea”, „Tu”, „Eu” –, fiecare scrisă în alt stil, dar pornind de la o sursă comună.  Personajele, în amintirea cărora trauma razboiului este încă proaspătă, dar care sunt sensibile şi la micile plăceri ale vieţii, sunt prizoniere într-o societate dominată de etica comunistă a muncii şi disciplinei, de demagogie şi suspiciune, în care supravegherea şi arestările distrug zilnic nenumărate vieţi”, se arată într-un comunicat de presă.

Norman Manea este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986, cînd a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei de „Literary Lion” al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006, Premiul Medicis Etranger pentru Întoarcerea huliganului. În 2010 a primit distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar în 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. În 2013, a fost nominalizat pentru Premiul Nobel.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite