Actriţa Oana Pellea: Pentru prima dată în viaţa mea, mi-am pus problema că poate ar trebui să plec şi eu din ţară. A plecat cineva din România de drag?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Pellea la protestul mut de la Guvern, din 17 decembrie 2017                                                                FOTO Inquam / Octav Ganea
Oana Pellea la protestul mut de la Guvern, din 17 decembrie 2017                                                                FOTO Inquam / Octav Ganea

Actriţa Oana Pellea a mărturisit, la emisiunea „În faţa ta”, de la „Digi 24”, că şi-a pus pentru prima dată problema de a părăsi ţara, ceea ce arată cât de enormă este nemulţumirea sa pentru soarta ţării.

Actriţa Oana Pellea (56 de ani) nu crede că există salvare individuală în situaţia în care se află societatea românească astăzi. 

„Nu cred că minciuna faţă de sine duce la ceva. Pentru că trăieşti într-un context, trăieşti într-o societate care are regulile respective şi oricât m-aş închide eu în lumea lui Shakespeare sau aş asculta Mozart, sau aş sta în casă închisă şi să văd filmele pe care le vreau, în timp ce fac lucrurile pe care le iubesc, oricât m-aş închide în această celulă, nu are cum totul să nu pătrundă. E o iluzie”, a explicat actriţa, invitată la emisiunea „În faţa ta”, de la Digi 24.

Întrebată dacă are un sfat pentru cei care părăsesc ţara, Oana Pellea a spus că nu poate oferi un sfat, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă şi-a pus chiar ea problema emigrării. 

„Ştiu că m-am surprins pe mine anul acesta, sau anul trecut, pentru prima dată în viaţa mea, că mi-am pus problema că poate ar trebui să plec şi eu din ţară. Am fost atât de uimită că m-am gândit la asta pentru prima dată...pentru prima dată ever... Asta înseamnă că tensiunea e mare, că nemulţumirea mea pentru soarta acestei ţări e enormă”, a mai spus Pellea. 

Oana Pellea vede plecarea din ţară ca un efect al disperării. „În clipa în care te desparţi de iubirea vieţii tale, nu e un semn al disperării? A plecat cineva din România de drag? A plecat vreun om în străinătate la muncă de prea bine în ţară?”

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite