Cea mai scumpă maşină din lume: 11 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O maşină Ferrari ­Testa Rossa din 1956 a devenit cea mai scumpă maşină din lume vândută în cadrul unei licitaţii publice, după ce cumpărătorul a scos din buzunar peste 11 milioane de euro.

Maşina este prima construită dintr-o serie de 22 de prototipuri create de Ferrari. Între 1958 şi 1961, maşinile Testa Rossa au câştigat 10 dintre cele 19 ­curse la care au participat.  Istoria bolidului vândut la licitaţie este una palpitantă. În 1958 a fost distrus pentru prima oară, într-un accident în cadrul cursei de anduranţă de 24 de ore de la Le Mans (Franţa). După restaurare, maşina a fost vândută unui american care i-a dat foc într-o încercare de a primi o sumă importantă din asigurare. Recuperat din flăcări, automobilul a fost reconstruit şi a fost scos la licitaţie în Statele Unite pentru un preţ iniţial de aproape 18 milioane de euro, dar nu şi-a găsit un cumpărător.

Precedentul record la o licitaţie publică era deţinut de un alt Ferrari Testa Rossa, achiziţionat în 2009 pentru suma de 9 milioane de euro. Cu toate acestea, recordul deţinut de maşinile Ferrari ar putea fi întrecut de un Bugatti Type 57SC Atlantic din 1936. Maşina a fost vândută de un proprietar privat anul trecut, dar preţul nu a fost deconspirat. Specialiştii spun că acesta ar fi putut ajunge la o sumă cuprinsă intre 20 şi 27 de milioane de euro. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite