Neptun-Olimp şi Costineşti au detronat Eforie Nord. Ce preţuri cer hotelierii în sezonul estival 2021
0Unul dintre principalii tour operatori români la Marea Neagră (România şi Bulgaria), a realizat un studiu legat de comportamentul de consum al românilor pentru sezonul estival 2021, iar concluzia a fost ca turiştii români preferă şi anul acesta litoralul românesc.
Chiar dacă pandemia dă semne că nu se lasă încă dusă, românii din întreaga ţară şi-au programat deja vacanţele pentru litoralul autohton.
„Şi anul acesta, românii au ales siguranţa şi apropierea de casă, astfel că au mizat pe o vacanţă în ţară. Mai mult decât atât, preferă hotelurile din sudul litoralului, din staţiuni precum Jupiter, Venus, Saturn, unde hotelierii se întrec în a oferi facilităţi care să asigure turiştilor un sejur relaxant şi sigur. Avem în oferta noastră hoteluri care îşi atrag turiştii prin paleta diversificată de servicii incluse în preţ: piscine exterioare cu apă încălzită în lunile iunie şi septembrie, sistem de masă all inclusive, sezlonguri şi umbrelă gratuite la plajă.”, a declarat Lucian Badîrcea, CEO IRI Travel.
Se observă tendinta turiştilor, în special a familiilor cu copii, de a opta pentru hoteluri care asigură facilităţi multiple incluse în preţul de achiziţie a pachetului de călătorie, chiar dacă uneori aceste hoteluri nu se află în prima linie a litoralului.
Comportamentul de consum al turistilor români
1. Dacă ne referim la lunile în care românii aleg să meargă pe litoral acestea sunt:
• Mai – 7%,
• Iunie – 15%,
• Iulie – 30%,
• August – 33%,
• Septembrie -15%.
2. Cine sunt românii care merg pe litoralul românesc:
• Cupluri – 25%,
• Familii cu un copil - 28%,
• Familii cu 2 copii – 22%,
• Familii cu mai mulţi copii – 7%,
• Bunici – 18%.
3. Ce vârste au românii care aleg litoralul românesc?
• 18-30 - 23% (cu precădere în weekenduri)
• 31-40 - 26%,
• 41 – 50 - 19%,
• 51 – 60 - 20%,
• 61+ 12%
4. Ce staţiuni aleg românii când merg pe litoral?
• Mamaia - 25%,
• Eforie - 12%,
• Jupiter - 15%,
• Vama Veche – 9%
• Neptun – 10%,
• Venus – 14%,
• Saturn – 8%
• Olimp - 4 %,
• Costinesti – 3%.
5. Cât costă pachetele în staţiuni?
Mamaia
• 2 stele - 260 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 680 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele - 1120 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 5 stele - 3200 lei/pers/5 nopti de cazare
Eforie Nord
• 2 stele - 280 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 650 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele - 880 lei/pers/5 nopti de cazare
Neptun-Olimp
• 2 stele - 190 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 450 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele - 990 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 5 stele – 2.890 lei/pers/5 nopti de cazare
Saturn
• 2 stele - 360 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 790 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele – 1.600 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 5 stele – 2.600 lei/pers/5 nopti de cazare
Venus
• 2 stele - 380 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 660 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele - 780 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 5 stele – 2.600 lei/pers/5 nopti de cazare
Jupiter
• 2 stele - 300 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 890 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele – 1.300 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 5 stele – 3.100 lei/pers/5 nopti de cazare
Costinesti
• 2 stele - 190 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 3 stele - 490 lei/pers/5 nopti de cazare,
• 4 stele - 760 lei/pers/5 nopti de cazare
Vama Veche
• 2 stele - 315 lei/pers/ 5 nopţi
• 3 stele - 610 lei/pers/ 5 nopţi
• 4 stele - 650 lei/ pers/ 5 nopţi
* De precizat că preţurile afişate mai sus sunt o medie a tuturor cazărilor autorizate, de-a lungul intregului sezon, pentru toate tipurile de mese
6. Ce tipuri de regim de masă au ales turiştii?
• Fără masă - 9 %,
• Mic dejun - 36%,
• Demipensiune - 14%,
• Pensiune completă - 13%,
• All inclusive - 28%
7. Ce hoteluri au ales românii pentru vacanţa de vară 2021?
• 2 stele – 16%
• 3 stele – 32%
• 4 stele – 38%
• 5 stele – 14%
8. De unde sunt românii care aleg litoralul românesc?
• Bucuresti - 37%,
• Moldova - 28%,
• Transilvania - 20%,
• Oltenia - 15%
9. Câte nopţi petrec în general pe sejur?
• 5-7 nopţi în medie per total
• 7 nopţi – familiile cu copii
• 2-3 nopti – tinerii, cuplurile, în general, care vin de cel putin două ori pe litoral
10. Ce avans plătesc românii care vin pe litoralul românesc?
• 50% au platit un avans de 10%,
• 20% au platit toata suma,
• 30% au platit un avans de 30%
5 stele all inclusive în sud, la fel de ieftin ca 3 stele la Mamaia
„Potrivit ofertelor pe care le au hotelierii românii pentru litoral, în momentul de faţă, în medie, hotelurile de 5* din staţiunile din sudul litoralului percep un tarif de 1.400 -1.500 de lei de persoană pentru un sejur de 5 zile cu all inclusive. La acelaşi preţ, puteţi găsi o ofertă asemănătoare la hotelurile de 3* din statiunea Mamaia”, a mai declarat Lucian Badîrcea.
În schimb, la hotelurile de 3* cu all inclusive, un sejur costă în jur de 1.000 – 1.200 de lei de persoana, iar hotelurile de 4* din sudul litoralului sunt la puţin peste jumătate de preţ faţă de hotelurile de 4* din Mamaia.
Dacă în staţiuni precum Jupiter, Neptun sau Venus, o vacanţă de 5 zile la un hotel de 4* cu all inclusive costă 1.600 de lei de persoana, în Mamaia la hotelurile de lux de 4*, aceasta depăşeşte 3.100 de lei, pentru sfârşitul lunii iunie. Deci, se poate observa o diferenţă de preţ semnificativă între oferta hotelurilor din sudul litoralului, si cea a unităţilor de cazare din partea de nord ”, a mai afirmat directorul agentiei de turism IRI Travel.
Doar 5% dintre cei care şi-au făcut rezervări au plătit cu vouchere de vacanţă.