National Geographic Traveler a anunţat topul celor mai interesante destinaţii turistice ale anului 2017
0Publicaţia „National Geographic Traveler“ a realizat topul celor mai importante destinaţii de vizitat în anul 2017. Fie că sunt oraşe care găzduiesc evenimente importante, zone naturale spectaculoase sau destinaţii care impresionează prin cultură, cel puţin una din cele 21 de recomandări ar trebui să se regăsească pe lista locurilor pe care vreţi să le vizitaţi anul viitor.
Editorii revistei „National Geographic Traveler“ au realizat topul celor mai interesante destinatii turistice din 2017. Acesta cuprinde 21 de locuri, împărţite pe trei categorii: oraşe, natură şi cultură.
Kauai, Hawaii
În categoria dedicată celor mai frumoase locuri din natură, revista a scos în lumina reflectoarelor insula Kauai din Hawaii, care a reprezentat platoul de filmare a nu mai puţin de 60 de filme artistice, inclusiv „Jurassic Park“. Iubitorii peisajelor naturale vor găsi aici falnicele stânci Kauai, cascade, păduri de mahon şi peisaje vii luxuriante. Locul este considerat cel mai frumos din Hawaii pentru panoramele naturale spectaculoase. Insula Kauai, care se traduce prin „anotimp al abundenţei“, este cel mai umed loc de pe Pământ. Nivelul mediu anual al precipitaţiilor este de 10 metri. Kauai este şi cea mai veche insulă din Arhipelagul Hawaii, cu o venerabilă vârstă de peste 6 milioane de ani.
FOTO Arhivă
Finlanda
FOTO LevelTour.com
Finlanda este, de asemenea, nominalizată în topul celor mai interesante destinaţii de vis, fiind recomandată turiştilor care caută linişte. Aici pot fi găsite 40 de parcuri naţionale, 12 zone sălbatice şi şase zone naţionale de drumeţii. Anul 2017 va fi unul important pentru această ţară, deoarece va aniversa 100 de ani de independenţă.
Canada
Canada aniversează şi ea 150 de ani de la înfiinţarea confederaţiei. Pentru a vizita cele mai frumoase locuri din ţară, editorii sugeră oraşul Banff (foto principal), cel mai vechi din Canada şi al treilea cel mai vechi din lume. Banff este renumit pentrul Parcul Naţional care are peste 6.600 de kilometri de văi, munţi, gheţari şi lacuri turcoaz.
Seul, Coreea de Sud
FOTO Airlines-Airports.com
Călătorii care sunt în căutarea unei vacanţe mai captivante sunt sfătuiţi să meargă în Seul. Având o populaţie de 25 de milioane de locuitori, Seul este capitala Coreei de Sud, fiind a doua cea mai mare zonă metropolitană din lume, după Tokyo. Printre cele mai importante obiective turistice se numără patru situri aparţinând Patrimoniului Mondial UNESCO, Palatul Changdeok, Fortăreaţa Hwaseong, Templul Jongmyo şi Mormintele Regale ale Dinastiei Joseon. Al şaptelea cel mai mare oraş din lume, Seul este un amestec al stilurilor antic şi modern.
Chengdu, China
FOTO emaze.com
Pentru bucătăria considerată de neegalat, China a fost incusă în topul destinaţiilor ce merită a fi puse pe lista vacanţelor din 2017. UNESCO a desemnat regiunea Chengdu ca fiind „Oraşul gastronomiei“, fiind cunoscut pentru feluri de mâncare precum raţă afumată cu ceai, carne de porc gătită de două ori sau pui kung pao.
Recomandările publicaţiei „National Geographic Traveler“ sunt:
Anchorage, Alaska, Statele Unite ale Americii
Baja California, Mexic
Banff, Canada
Canton Uri, Elveţia
Cartagena, Columbia
Parcurile naţionale din Indiei
Chengdu, China
Cradle of Humankind, Africa de Sud
Pădurile din Ecuador
Finlanda
Georgia, Statele Unite ale Americii
Insulele Guadelupa
Hamburg, Germania
Kauai, Hawaii, Statele Unite ale Americii
Madrid, Spania
Malta
Marrakech, Maroc
Moscova, Rusia
Papua, Noua Guinee
Seul, Coreea
Via Dinarica, Balcanii de Vest