Cu autostopul şi cu bicicleta, mii de kilometri prin lume
0
Radu Păltineanu (26 de ani) a emigrat cu familia în Canada, din Piatra Neamţ, a devenit acolo inginer software, dar în loc să-şi ia în primire jobul de birou, a călătorit în mare parte a lumii cu autostopul, cu bani puţini, şi vrea să fie primul român care traversează Americile de la nord la sud pe bicicletă.
De când a împlinit 18 ani, Radu Păltineanu (26 de ani), un tânăr român emigrat cu familia în Canada în 2004, nu s-a simţit niciodată singur. De majorat, a primit de la una dintre naşele sale, medic psihiatru în Australia pasionată de călătorii, cadoul care i-a dat direcţia în viaţă: un bilet de avion spre Australia. De atunci, a călătorit în mare parte din lume, printre oameni, în maşinile lor sau chiar în casele lor.
Prima oară era în vara anului 2008. Cu biletul de avion primit de la naşă, şi-a petrecut o lună şi jumătate pe coasta de est a Australiei, după care a făcut o escală de doar 12 zile în Noua Zeelandă. Nu avea prea mulţi bani în buzunar, dar îşi făcuse planul să traverseze cele două insule componente ale Noii Zeelande. Aşa că a luat autobuzul, trenul, dar de la un punct încolo a trecut la o variantă mai ieftină: autostopul.
La 18 ani, în faţa unui gheizer, în Noua Zeelandă
inor-latin; mso-fareast-font-family:"Times New Roman"; mso-fareast-theme-font:minor-fareast; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin;} Oprire în Transnistria, în drumul de la Copenhaga la Cluj, cu bicicleta p Fotografii: arhivă personală radu păltineanu
„La un moment dat, m-a luat de la o răscruce un camionagiu de care îmi aduc limpede aminte, fiindcă mi-a vorbit o jumătate de oră şi nu cred că am înţeles mare lucru din ce a zis. Fie că era şocul accentului kiwiot (n.r. – aşa li se mai spune neozeelandezilor), fie era doar faptul că şoferul fuma marijuana în timp ce conducea, eu nu am înţeles mare brânză, dar m-a lăsat din nou la o răscruce. Doar când m-am dat jos mi-am dat seama că era cea bună“, îşi aminteşte Radu pe blogul său.
Cheltuieli minime cu transportul şi cazarea
Cât despre costurile autostopului, nici nu poate fi vorba de bani, spune Radu. „Cred că dacă ai încerca să le oferi bani, i-ai ofensa. Cei mai mulţi te iau ca să aibă un partener de drum, să nu se simtă singuri, să mai stea la o tacla. Cel mult le-am oferit ciocolată“.
De altfel, după Noua Zeelandă au mai urmat drumuri făcute cu autostopul, prin SUA, apoi de la Paris la Piatra Neamţ şi de la Piatra Neamţ în Teheran, Iran, şi în cele mai multe cazuri, transportul a fost gratuit. „Doar în România, în Ucraina şi în Kossovo mi s-a întâmplat ca oamenii care m-au luat la autostop să aştepte bani de la mine sau chiar să nu mă ia fiindcă nu am avut bani. În rest,
mai ales în Franţa, în Polonia şi în Germania există o cultură a autostopului gratuit“, ne explică Radu, aflat la Piatra Neamţ pentru un concurs de alergare montană.
Mai mult, după ce în Noua Zeelandă a înnoptat mai mult la hosteluri, a descoperit opţiunea „couchsurfing“, adică o comunitate a oamenilor din întreaga lume care găzduiesc peste noapte călători fără a percepe niciun fel de taxă. Funcţionează pe bază de referinţe şi aşa ştii la cine poţi să stai fără să te temi de riscuri.
Cu romii în Ungaria
Ceea ce pentru mulţi poate părea un act de curaj – să opreşti străini pe stradă, să te urci în maşinile lor, ba chiar să înnoptezi în casele lor – Radu nu a perceput deloc aşa. Ba chiar pasiunea lui pentru călătorii s-a dublat cu o nouă pasiune: de a descoperi umanitatea societăţilor pe care le vizitează.
Singurul moment în care a avut oarecare dubii legate de siguranţa lui în timpul călătoriilor cu autostopul a fost la un drum între România şi Ungaria. „M-au luat la un moment dat, într-o noapte, nişte romi. Le-am zis localitatea unde vreau să ajung, mi-au dat de înţeles că ajung în zona aceea, după care am pornit la drum. Problema era că ei nu vorbeau româneşte, doar ungureşte, iar eu nu ştiu limba. La un moment dat, mi-am dat seama că se abat de la drum şi merg în întuneric, într-o zonă cam nepopulată. Am avut un moment de teamă, mă gândeam că vor să mă jefuiască. Dar până la final s-a dovedit că doar au făcut un mic ocol ca să mai ia pe cineva şi apoi am ajuns unde trebuia. Ei mi-au zis, probabil, în ungureşte, de acest ocol, dar eu n-am înţeles“, povesteşte Radu amuzat.
Couchsurfing în Sarajevo
Cel de-al doilea şi ultimul moment de oarecare risc a fost legat de experienţa couchsurfing. „În Sarajevo, vorbise Ioana, partenera mea de drum, cu un tip să stăm la el, deşi nu prea avea referinţe pe platformă. Mie nu mi-a plăcut de la început de el. Seara a găsit un motiv să-i ceară Ioanei 30 de euro, i-am spus că nu avem bani şi ne-a dat afară. Ulterior, am aflat că tipul respectiv îşi făcea conturi fictive de couchsurfing şi au fost cazuri în care şi-a jefuit musafirii. E important, deci, când faci couchsurfing, să fii foarte atent la referinţe: dacă are zece bune şi zece rele ar trebui
să-ţi dea de gândit“, spune tânărul călător.
„În SUA se temeau ei de mine“
Deşi a traversat toate ţările din Balcani, zone care au trecut prin regimuri extremiste, prin războaie şi revoluţii, şi se aştepta ca aici să fie cei mai prevăzători oameni, a întâlnit, dimpotrivă, multă deschidere din partea locuitorilor. „Societatea cea mai ciudată, paranoică chiar, aş spune că este cea americană. Acolo mi-era greu să călătoresc cu autostopul fiindcă lumea se temea de mine, de autostopişti în general. Un exemplu. Eram în New Hampshire, la o benzinărie, şi întrebam diverşi indivizi dacă mă pot lua şi pe mine cu maşina până într-un oraş. M-au refuzat majoritatea. Ba chiar m-a refuzat şi un puşcaş marin iniţial, dar după ce şi-a terminat treaba în benzinărie a venit şi mi-a spus că mă ia. L-am întrebat ce l-a făcut să se răzgândească şi mi-a spus că e un bun creştin şi nu putea să mă lase aşa“, îşi aminteşte Radu.
În toată experienţa cu autostopul, Radu a aşteptat cel mai mult să-l ia cineva un interval de cinci ore. Dar asta şi pentru că se afla pe o şosea puţin circulată pe care treceau mai ales maşini pline. Iar cel mai scurt interval de aşteptare a fost poate de două minute. De multe ori nu trebuia să aştepte deloc, pentru că şoferii de tir îi găseau prin staţie altă maşină cu care să-şi continue călătoria.
Iranul, cea mai frumoasă lecţie de omenie
Dintre toate experienţele în nenumăratele călătorii pe care le-a realizat pe mai multe continente cu autostopul şi couchsurfing, de departe cea mai interesantă şi mai frumoasă este cea din Iran, spune Radu Păltineanu.
Nu a plecat din România cu idei preconcepute, dar nici nu putea să ignore mai tot ce se aude prin partea noastră de lume despre Iran, lucruri care s-ar putea rezuma la câteva cuvinte: conflict, terorism, austeritate, ostilitate.
Aşadar, a plecat într-o călătorie de unul singur de la Piatra Neamţ către Teheran, prin Istanbul, în stilul caracteristic: cu autostopul şi couchsurfing, aşadar cu transport şi cazare gratis. Nu mică i-a fost mirarea să găsească, în loc de ostilitate, cei mai primitori oameni din lume, în loc de conflict, uşi deschise şi, în loc de austeritate, mese îmbelşugate. Ca să nu mai vorbim de peisajele absolut încântătoare. „Am tot căutat în călătoriile mele o cultură echilibrată, care să fie undeva la mijloc între vechi şi nou, între Est şi Vest. Am găsit-o în Iran, care este chiar la jumătate“, ne spune Radu.
„Au sacrificat un miel pentru mine“
Cu Davud şi familia lui, cele mai omenoase gazde, în Iran, după tăierea mielului
Iranul raportează anual trei milioane şi jumătate de turişti străini, dar în realitate aproape toţi sunt, de fapt, afgani veniţi la muncă în Iran. De fapt, spune Radu, în ţara asiatică vin în vizită anual cam 60.000-70.000 de străini.
Aşa se explică atitudinea iranienilor care, văzându-l pe Radu cu un rucsac mare în spate plimbându-se pe străzile Teheranului, l-au oprit să-l fotografieze: nu sunt atât de obişnuiţi să vadă turişti străini şi sunt foarte bucuroşi să-i vadă. În Iran, oamenii nu doar că erau foarte dispuşi să-l ia în maşina lor şi să-l transporte dintr-un loc în altul, ci îl invitau şi acasă.
„Cea mai frumoasă experienţă a fost când m-a luat într-o noapte, pe la ora 2.00, un tirist să mă ducă în Teheran, voiam să ajung chiar în centru. Davud, aşa se numea omul, a fost atât de deschis, încât m-a invitat să dorm acasă la el. Iar dimineaţa, când m-am trezit, am văzut că familia a sacrificat un miel pentru mine. Şi au pus o masă de pomină. Nu puteam să-mi imaginez că există atât de multă ospitalitate şi atât de multă omenie“, îşi aminteşte Radu. Tot în Iran, Radu a început un alt proiect: „7 volcanic summits“. Şi-a propus, mai exact, să urce pe şapte dintre cele mai înalte vârfuri vulcanice din lume. A reuşit să urce pe Damavand anul trecut şi urmează încă şase.
Cea mai mare provocare: traversarea Americilor pe bicicletă
Pasiunea de a călători a lui Radu Păltineanu nu se limitează la mersul pe jos şi cu autostopul, ci se extinde şi la turismul pe bicicletă, pe distanţe lungi şi foarte lungi. A străbătut deja în 2013 drumul de la Copenhaga până la Cluj-Napoca, prin Suedia, Finlanda, Estonia, Rusia, Ucraina, Crimeea şi Transnistria, împreună cu o moldoveancă din Chişinău şi un canadian. În total, au fost aproape 2.500 de kilometri parcurşi în două luni. Astfel, cei trei au militat pentru salvarea Roşiei Montane, sprijinind cauza prietenului lui Radu, Tică Darie.
Din Alaska până la capătul Pământului
Aşa şi-a dat seama Radu că poate să pedaleze mai mult şi astfel a pus la punct cel mai ambiţios proiect al său: să fie primul român care străbate Americile de la nord la sud, pe bicicletă, în nouă luni, începând cu 1 august anul acesta. Plănuieşte să ajungă pe 1 mai 2016 în Ushuaia, la„capătul Pământului“. Puţini sunt cei care au reuşit să facă asta, iar inspiraţia lui Radu este Mark Beaumont, un scoţian care a realizat şi un documentar pentru BBC despre călătoria lui cu bicicleta în Americi, dar care deţine şi recordul pentru înconjurul pământului pe bicicletă: 29.446 de kilometri în 194 de zile şi 17 ore. Totuşi, Radu vrea să „pipereze“ puţin traseul lui Beaumont, adică să-l prelungească, practic, cu 3.000 de kilometri, să pornească din cel mai nordic punct al Americii de Nord şi să nu ocolească zonele cele mai periculoase, de conflict sau cu criminalitate ridicată, cum sunt Mexicul, Honduras, Nicaragua, El Salvador şi Columbia.
Expediţia prevede şi ascensiunea a două vârfuri vulcanice, vârful Orizaba (5.638 m) din Mexic şi vârful Oyos del Salado (6.893 m) din Chile.
Despre singurătate şi urşi grizzly
Pe Damavand, în Iran, după o ascensiune prea rapidă
Întrebat de ce se teme cel mai mult în ceea ce priveşte călătoria care urmează să înceapă peste o lună, Radu Păltineanu spune că de singurătate. „Voi străbate singur, pe bicicletă, Alaska, Yukon, deşertul Atacama... Sunt zone foarte mari fără nicio aşezare umană. Vor fi săptămâni întregi în care nu voi vedea chip de om. Singurele întâlniri ar putea fi cu un urs grizzly. Dar voi avea la mine un spray cu piper antiurs. Pocnitorile, dacă nu le dai unde trebuie, pot fi periculoase, că-l enervează“, se gândeşte Radu.
Are nevoie de aproximativ 35.000 de euro
Radu va arbora peste tot pe unde va ajunge în expediţia sa, numită „Cycling the Americas“, un steag semnat de şapte personalităţi din sportul românesc. În plus, vrea să scrie pe blogul său, pe Facebook şi să ţină legătura cu un grup de elevi români, de clasa a VIII-a şi de clasa a X-a, care-l consideră o inspiraţie. De asemenea, vrea să realizeze un documentar. „Am făcut, desigur, o estimare şi mă costă doar echipamentele, biletele de avion către America şi logistica aproximativ 10.000 de euro. Iar pentru documentar, pentru care voi avea nevoie şi de o mică echipă care să mă însoţească în şase puncte de pe traseu, mai am nevoie de 25.000 de euro. Aşadar, sponsorii sunt bineveniţi“, spune Radu.
Se încarcă comentariile...
