Noua modă gastronomică: legume la desert

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când spunem legume, le asociem de obicei cu o salată sau cu un fel principal de mâncare, premergător desertului, dar o nouă tendinţă în materie de specialităţi culinare propune consumarea legumelor ca desert.

Preparate devenite deja populare în rândul gurmanzilor, precum prăjitura de morcovi sau plăcinta de cartofi dulci, au deschis apetitul pentru mai mult decât atât. Bucătării s-au decis să includă în rândul felurilor dulci de mâncare legume precum castraveţii, vinetele, sfecla, ţelina, cartofii, porumbul, ciupercile şi roşiile, ne anunţă Food Technology magazine.

Un desert constând în vinete trase în ciocolată ar putea să pară şocant într-un restaurant din America, de exemplu, probabil şi în România. În Italia, ţara de provenienţă, această combinaţie nu este însă o descoperire recentă.

Un desert indian numit “halwa de cartofi” este o alegere excentrică într-un restaurant din Newport Beach, crede bucătarul şef Shachi Mehra, dar în cultura indiană este chiar banal.

Să adaugi legume într-un desert înseamnă să îţi ajuţi organismul cu vitamine, minerale, antioxidanţi, proteine şi fibre.

De la varietăţi culinare vegane până la meniuri complicate, bucătarii folosesc o gamă largă de legume tăiate, tocate, rase şi făcute piure. În unele cazuri, legumele cu texturi asemănătoare pot fi folosite în locul fructelor, astfel încât merele sau perele sunt înlocuite cu vinetele.

Aceste idei culinare provin fie din culturi exotice, fie din tradiţii bine păstrate. Este cunoscut faptul că mulţi bucătari adaugă în unele preparate legume dulci în mod natural, precum sfecla, pentru înlocuirea zahărului.

Cât despre alegerea legumelor pentru desert, specialiştii cred că singura limită este imaginaţia pentru că nu există o listă cu legume care nu ar putea să devină deserturi delicioase.

Experimentele culinare sunt în plină dezvolatare, de aceea te sfătuim să nu te fereşti de localurile care îţi oferă legume la desert, dacă vei vedea aşa ceva pe meniu.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite