A apărut şi o păpuşă Elsa umană: cum arată nemachiată tânăra din Brazilia care se crede personaj de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andressa Damiani, o tânără de 23 de ani din Brazilia, susţine că nu şi-a făcut nicio operaţie estetică pentru a arăta la fel ca o păpuşă. Aceasta a devenit cunoscută graţie transformării spectaculoase dintr-o fată obişnuită într-o adevărată prinţesă Elsa, similară cu personajul din desenul animat de succes „Frozen“.

Talia Andressei Damiani măsoară numai 50 de cm, iar trăsăturile sale ca de păpuşă i-a făcut pe mulţi să creadă că a apelat la intervenţii estetice şi că este anorexică, lucruri pe care aceasta le neagă cu tărie.

Ori de câte ori îşi pune lentile de contact speciale, de culoare albastră, şi îşi aplică  un machiaj complicat, apoi iese astfel în public, Andressa admite că reuşeşte să şocheze oamenii care o întâlnesc pe stradă.

Şi-a câştigat deja renumele de „Elsa umană“, după ce înainte a fost cunoscută ca Barbie, pentru că obişnuia să se aranjeze la fel ca vestita păpuşă preferată de fetiţele din întreaga lume.

image

FOTO Daily Mail 

„Oamenii nu mă cred atunci când le spun că nu am făcut operaţii estetice şi că nu mă înfometez ca să arăt aşa. Îmi spun că sunt mincinoasă. Am întâlnit şi străini care mi-au spus că sunt dezgustaţi când se uită la faţa mea şi că se tem de mine când trec pe lângă ei. Mulţi cred că sunt nebună pentru că îmi pasă doar de felul în care arăt. Însă eu nu vreau decât să demonstrez lumii întregi că oricine poate să arate ca o păpuşă. Nu trebuie să fii blondă sau slabă, e nevoie doar să-ţi creezi o imagine care îţi place şi ţi se potriveşte, şi poţi să fii fericită“, a declarat aceasta pentru Daily Mail. 

image

Aşa arată Andressa înainte să se transforme în Elsa. FOTO Daily Mail 

image

FOTO Daily Mail 

În copilărie, Andressa era foarte timidă şi nu avea prieteni, iar colegii o ocoleau încă de atunci pentru că părea o păpuşică de porţelan (foto jos), notează publicaţia Daily Mail.

image

FOTO Daily Mail 

image

FOTO Daily Mail 

image

FOTO Daily Mail 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite