10 momente în care ar trebui să te gândeşti să-ţi schimbi locul de muncă

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

„Bine că am un loc de muncă“, gândim cei mai mulţi în vremuri de restrişte economică. Însă dincolo de această evidenţă tristă, există momente când este necesar să facem o schimbare profesională nu doar pentru carieră, ci şi pentru mulţumirea noastră interioară.

Jada A. Graves, editor specializat pe cariere la publicaţia U.S. News vine cu o abordare pe alocuri inedită şi identifică zece momente cheie în care un angajat ar trebui să-şi analizeze şi să-şi evalueze la modul foarte sincer parcursul profesional şi să ia o decizie: continuă în acelaţi locs sau schimbă direcţia.

Ai fost angajat în acelaşi loc mai mult de zece ani

Atunci când de-a lungul anilor petrecuţi în aceeaşi companie ai trecut prin patru posturi diferite şi încă te bucuri de munca pe care o faci, probabil că ar trebui să te feliciţi pentru performanţă şi să rămâi pe mai departe acolo. Dar dacă simţi că te învârţi în ceea ce se poate descrie drept „ziua cârtiţei“, adică fiecare zi a început să semene aproape perfect cu cea de dinainte, atunci este nevoie să începi să pui în balanţă şi alte opţiuni. O schimbare a mediului profesional va contribui, în primul rând, la menţinerea abilităţilor tale la un nivel competitiv.

Excelezi la locul de muncă

Această situaţie se întâlneşte în cazul în care ori ai stat prea mult într-un loc, ori ai fost supracalificat de la bun început pentru postul pe care îl ocupi. În ambele cazuri, dacă faci extrem de rar o greşeală, acest lucru s-ar putea traduce prin faptul că nu eşti stimulat profesional aşa cum ar trebui. Pentru a rămâne alert din punct de vedere profesional ar trebui să înveţi în mod constant lucruri noi şi să îmbrăţişezi alte şi alte provocări.

Nu-ţi faci deloc treaba aşa cum ar trebui 

Într-o asemenea situaţie nu ajungi exclusiv din vina ta, aşa cum eroarea de a angaja o persoană care se dovedeşte, mai apoi, nepotrivită nu i se poate imputa numai celui care face recrutarea. Selecţia ţine de mai mulţi factori şi de circumstanţe diverse. Important este să evaluezi cinstit situaţia şi să accepţi faptul că poate nu ai avut de la bun început experienţa necesară pentru a excela în job-ul respectiv. Sau nu te implici suficient la locul de muncă pentru că nu este o profesie potrivită pentru tine. În funcţie de motivul pe care îl identifici, alegerea ar putea să fie aceeaşi, dacă nu faci faţă: schimbarea locului de muncă.

Nu te integrezi în colectivul de muncă

Poate deveni extrem de stresant să petreci ore întregi alături de colegii de muncă, mult mai multe decât stai alături de cei dragi, şi să nu ai nici măcar unul sau doi cu care să te înţelegi bine, cu care să poţi avea o discuţie amicală. Este un semn clar că nu te potiveşti în acel loc, măcar din acest punct de vedere, iar efectele se vor vedea şi pe alte planuri la un moment dat.

Ieşi la „vânătoare“ după ce ai bifat un succes important

Evident, un moment oportun să schimbi locul de muncă sau să vânezi cu şanse mari de reuşită job-ul dorit este după ce ai încheiat cu rezultate foarte bune un proiect. În primul rând vei avea timpul să te concentrezi pe demersurile necesare schimbării locului de muncă (completarea CV-ului, participarea la interviuri, testări etc), graţie perioadei de acalmie care ar trebui să urmeze după terminarea proiectului, apoi te va ajuta foarte mult în discuţiile cu potenţialii agajatori „prospeţimea“ victoriei înregistrate 

Aşteaptă încheierea anului fiscal

De obicei, închiderea anului fiscal al unei companii nu are legătură cu finalul obişnuit al unui an, ci variază de la o companie la alta. Dar, cu siguranţă, reprezintă un nou început şi un moment în care cele mai multe companii demarează noi proiecte şi angajează sau sunt în căutarea de oameni noi pentru a atinge noi obiective. Este bine să vă „întindeţi antenele“ în piaţă pentru a afla când are compania închidere de an şi să faceţi pasul la momentul cel mai potrivit.

Gândeşte-te şi la tine şi acţionează după concediu

Când începi munca la un nou job nu vei putea ridica prea curând pretenţia unui concediu, aşa că programează vacanţa înainte de a deschide un nou capitol profesional.

Obiectivele tale diferă de ale companiei

Este foarte posibil ca ţelurile tale să fi fost pe aceeaşi traiectorie când te-ai angajat, dar uneori situaţia se mai schimbă de-a lungul timpului. Nu este condamnabil şi nu ar trebui să se simtă nimeni deranjat dacă vei începe să cauţi un loc de muncă unde vei regăsi drumul care te va face să-ţi îndeplineşti scopurile atât tu, cât şi compania.

Abilităţile tale nu sunt valorificate şi folosite aşa cum ţi-ai dori

Nu ţi se recunosc aproape niciodată meritele profesionale? Se fac promovări şi creşteri salariale dar ai impresia că de ele au parte numai colegii tăi, nu şi tu? Poţi încerca să ai o discuţie sinceră cu şeful tău şi vezi dacă ţine de tine în vreun fel rezolvarea acestei probleme. În cazul în care rezultatul discuţiei nu te mulţumeşte, atunci este timpul să mergi mai departe.

Eşti mulţumit de locul „călduţ“ în care lucrezi

Poate părea cumva o aboradare contrară a ceea ce simţi că ar fi indicat sau corect să faci, dar uneori este bine să cauţi o nouă provocare atunci când îţi este mult prea bine la actualul loc de muncă. Pe de altă parte, alegem să ne schimbăm serviciul mai degrabă atunci când avem parte de o experienţă amară şi nu mai putem să ne concentrăm decât pe găsirea unui alt loc de muncă. O tactică mai bună ar fi să-ţi completezi constant CV-ul cu datele noi care apar şi să pui în balanţă, chiar şi când eşti satisfăcut, cât de bine ai ajuns faţă de cât de bine ar fi putut să fie dacă ai fi îndrăznit mai mult, cu condiţia să fii cât se poate de realist.

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri