Vlad Chiricheş, integralist la Tottenham în jocul cu Burnely din Cupa Angliei. Cum s-au descurcat ceilalţi români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiricheş strânge din ce în ce mai multe meciuri în tricoul lui Spurs
Chiricheş strânge din ce în ce mai multe meciuri în tricoul lui Spurs

Fundaşul român a fost integralist în confruntarea pe care Tottenham a disputat-o în deplasare cu Burnely, încheiată la egalitate, scor 1-1. Românul a jucat pe postul de fundaş dreapta şi a avut o evoluţie bună.

Tottenham, cu Vlad Chiricheş titular, a terminat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu contra lui Burnley, în turul trei al Cupei Angliei. Românul a jucat tot meciul pe postul de fundaş dreapta şi, potrivit BBC, a evoluat bine.

Oaspeţii au deschis scorul prin Chadli, în minutul 56, iar gazdele au reuşit egalarea prin Vokes în minutul 73.
Returul se va juca săptămâna viitoare pe terenul lui Tottenham, care este favorită la calificarea în turul următor.

Aceasta a fost a 12-a partidă pe care Chiricheş a jucat-o în toate competiţiile pentru Tottenham în acest sezon.

Gardoş şi Pantilimon, integralişti şi ei

Nu doar Chiricheş a jucat tot meciul pentru Tottenham în Cupa Angliei, ci şi ceilalţi doi români care evoluează în Insulă. Florin Gardoş a fost integralist la Southampton în egalul cu Ipswich, scor 1-1, jocul său fiind apreciat de presa britanică. O prestaţie bună a avut şi Pantilimon la Sunderland, echipă care a câştigat cu 1-0 duelul cu Leeds United din Cupă. Portarul român a bifat, astfel, al 12-lea meci în care a apărat poarta lui Sunderland în acest sezon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite