VIDEO Imagini spectaculoase din culisele Australian Open: Federer, Halep şi Sakkari, în top
0Organizatorii turneului de la Australian Open s-au gândit să îi introducă pe fani în atmosfera culiselor primului turneu de Mare Şlem al anului, iar rezultatul a fost spectaculos.
Camere montate pe culoarele de acces pe teren au surprins imagini memorabile cu jucătorii şi jucătoarele de top, fiind prezentate pe conturile de pe reţelele de socializare ale turneului. Posturile de televiziune deţinătoare de drepturi de transmisie au primit şi ele acces în anumite zone.
Roger Federer s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu oamenii din staff-ul său
La 38 de ani, Roger Federer ştie să se şi distreze! La Melbourne, şi-a surprins apropiaţii cu un joc atât de familiar tuturor din perioada copilăriei.
Maria Sakkari dansează la Australian Open
Calificată în premieră în săptămâna a doua a unui turneu de Mare Şlem, sportiva din Grecia a avut chef de dans în culise.
Simona Halep a ales supravegherea lui Rafael Nadal
Spre deosebire de Federer şi Sakkari, campioana de la Wimbledon a fost filmată la încălzire. Este deja o tradiţie la marile turnee ca drumul de acces spre vestiare şi teren să se facă prin coridoare ale căror pereţi să fie tapetaţi cu imaginile unor foşti campioni. Simona s-a oprit în acest caz în dreptul unei fotografii imense a lui Rafael Nadal pentru a-şi face rutina dinainte de meci. Spaniolul cu 19 titluri de Mare Şlem în palmares pare că o veghează pe româncă în imaginile surprinse de camerele tv.
Barty, concurenta letonei Ostapenko pentru titlul de cea mai expresivă jucătoare din circuit?
Ashleigh Barty face feţe-feţe în timpul încălzirii, râde şi glumeşte. Pe teren însă, a zbârnâit, chiar dacă a început ceva mai lent, cu set pierdut în meciul inaugural, contra Lesiei Tsurenko.
Zverev a găsit soluţia pentru a nu mai comite duble greşeli cu zecile şi a evita setul decisiv în tururile inaugurale în Grand Slam-uri...
Alexander Zverev îşi arată mişcările de încălzire. Categoric, sunt diferite faţă de ceea ce vedem la Raonic sau la Thiem...