VIDEO Alexandru Maxim, eroul lui Stuttgart. Românul a contribuit decisiv la victoria şvabilor cu Moenchengladbach
0
Alexandru Maxim a fost titular în meciul pe care Stuttgart l-a jucat în etapa a 29-a din Budesliga contra lui Moenchengladbach, având o evoluţie foarte bună care a condus la victoria şvabilor cu 2-0.
Alexandru Maxim a fost integralist în meciul jucat de Stuttgart pe teren propriu cu Moenchengladbach. Românul a fost cel mai periculos om al gazdelor, reuşind o centrare decisivă pe care Dominguez de la oaspeţi a deviat-o în proprie poartă în minutul 28. Şase minute mai târziu, Stuttgart şi-a mărit diferenţa prin Gentner, care a profitat de o greşeală în lanţ a apărării lui Gladbach şi a făcut 2-0, stabilind scorul final al întâlnirii.
În repriza a doua, Maxim a mai ratat o mare ocazie de a înscrie, dar un fundaş al oaspeţilor a respins mingea de pe linia porţii şi i-a răpit românului şansa de a marca al doilea său gol în Budesliga.
Cele trei puncte obţinute de şvabi în această etapă sunt foarte importante în contextul în care Stuttgart luptă pentru a se salva de la retrogradare. După această rundă, echipa lui Maxim a făcut 36 de puncte, cu 12 mai mult decât prima formaţie aflată sub linia retrogradării.