Un fost fotbalist de la Arsenal este acuzat de multiple violuri. Contractul jucătorului a expirat de câteva zile
0Thomas Partey, fostul fotbalist de la Arsenal, a fost acuzat de cinci infracțiuni de viol și o infracțiune de agresiune sexuală. Contractul jucătorului a expirat în urmă cu câteva zile.

Clubul din Premier League este criticat aspru pentru că a continuat să joace cu el timp de aproape trei ani, deși știa că face obiectul unei anchete. Partey, în vârstă de 32 de ani, a fost unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști ai clubului. Contractului mijlocașului ghanez cu Arsenal a expirat luni, 30 iunie. În aceeași lună, el a primit pentru a treia oară premiul de „Fotbalistul anului în Ghana”.
Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei (Crown Prosecution Service - CPS) a autorizat, pe 4 iulie, urmărirea penală a lui Thomas Partey pentru mai multe capete de acuzare de viol, potrivit The Telegraph.
Acuzațiile se referă la trei femei separate care au raportat incidente care au avut loc între 2021 și 2022.
Ghanezul urmează să se prezinte marți, 5 august la Westminster Magistrates Court. El e acuzat că a agresat 3 femei în 2021 și 2022. Două dintre acuzațiile de viol sunt aduse de o femeie, în timp ce celelalte 3 sunt aduse de altă femeie. A șasea acuzație, cea de agresiune sexuală, implică o a treia femeie.
Investigația asupra lui Thomas Partey a început în februarie 2022, după ce a fost acuzat de viol de către o femeie, fiind și arestat, în iulie 2022. A fost eliberat ulterior și a continuat să joace fără probleme pentru Arsenal. După trei ani de la deschiderea dosarului, mijlocașul e pus oficial sub urmărire penală.
„Serviciul de Procuratură al Coroanei a autorizat astăzi urmărirea penală a lui Thomas Partey pentru mai multe capete de acuzare de viol - după ce a analizat cu atenție un dosar cuprinzător de dovezi”, a transmis Jaswant Narwal, de la CPS.
Fanii sunt nemulțumiți că jucătorul nu a fost dat afară de la club mai devreme
Dino Nocivelli, un avocat care a lucrat la mai multe cazuri de abuz în sport, susține că fotbalistul ar fi trebuit să fie suspendat pe parcursul cercetărilor.
„Cred că faptul că acuzatul în aceste cazuri a putut să-și continue viața profesională este greșit și trimite în mod clar un mesaj greșit pentru acuzații atât de grave precum violul și agresiunea sexuală. Jucătorul ar fi trebuit să fie suspendat în timp ce clubul său de fotbal și Asociația de Fotbal investigau acuzațiile, fără nicio perspectivă de a-și relua activitatea până la încheierea investigațiilor”, a spus acesta, pentru sursa citată.
Anul trecut, aproape 9.000 de fani ai clubului au semnat o petiție prin care cereau ca Arsenal să renunțe la mijlocaș, pe fondul cererilor de noi reguli privind fotbaliștii acuzați de viol.
„Deși recunoaștem că toți indivizii sunt considerați nevinovați până la proba contrarie, orice scenariu în care un club ar selecta și promova în mod continuu un jucător anchetat pentru infracțiuni sexuale ne-ar îngrijora profund. Acest lucru ar da de înțeles că succesul pe teren este mai important decât respectul față de victimele violenței sexuale”, au scris în petiție „Grupul suporterilor Arsenal împotriva violenței sexuale”.