Ultimul cartuş al lui Alin Moldoveanu. Campionul de la Londra mai are o singură şansă de calificare la Rio
0
Federaţia Română de Tir Sportiv îşi pune mari speranţe în Campionatul European de la Györ, unde cinci sportivi îşi pot asigura participarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
“Şanse de calificare avem cu vreo patru-cinci sportivi: Alin Moldoveanu, Laura Ilie, Roxana Tudose, Francesca Pop şi Rareş Ion”, a precizat preşedintele Sorin Babii, campion olimpic la ediţia găzduită de Seul în 1988. Seniorii vor intra în competiţie chiar astăzi, când se dispută calificările.
Alin Moldoveanu, campion olimpic la Londra, în 2012, la proba de puşcă aer comprimat 10 metri, a ratat toate şansele de a obţine calificarea la Rio de Janeiro încă din decursul anului precedent. La Jocurile Europene de la Baku, sportivul s-a clasat pe poziţia a 22-a în calificări, ratând astfel calificarea în finală.
Lotul deplasat de România
Puşcă aer comprimat seniori-masculin: Alin Moldoveanu (Dinamo Bucureşti – Omega Tehnoton Iaşi, antrenor Sorin Babii); feminin: Laura Ilie (Dinamo Bucureşti, antrenor Olimpiu Marin), Roxana Tudose (Steaua Bucureşti, antrenor Stan Constantin) şi Eliza Molnar (CSU Oradea, antrenor Adriana Floruţă)
Pistol aer comprimat seniori-masculin: Rareş Ion (CSU Braşov, antrenor Cristina Bălan), Gheorghe Pop (CSM Arad) şi Casian Codrean (CSM Arad, antrenor Ion Vasilescu); feminin: Francesca Pop (CSU Oradea, antrenor Adriana Floruţă), Daniela Cohanciuc (Dinamo Bucureşti, antrenor Olimpiu Marin) şi Roxana Bonte (CSM Baia Mare, antrenor Aurora Bărbur)