Ultimele veşti despre starea de sănătate a Simonei Halep: cum rezistă spatele la efort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep s-a pregătit ieri la Stejarii Country Club alături de Florin Segărceanu, antrenorul echipei de Fed Cup.

"Simona este foarte bine, e bine pregătită fizic şi a făcut un antrenament destul de intens, de 2 ore, la capacitate de 70-80%. Nu are niciun fel de dureri la spate, asta este vestea bună. Rămâne să se antreneze în ţară până la sfârşitul anului, urmând ca pe 1 ianuarie să plece la Sydney (n.r- locaţia primului turneu din 2019 la care Simona ar trebui să participe).

Nu e pusă înca la punct complet cu pregătirea fizică specifică pentru tenis, dar e normal pentru că nu a mai jucat cinci săptămâni. Ea se va antrena aproape în fiecare zi câte un antrenament şi, pe măsură ce va trece timpul, va ajunge să facă şi două antrenamente pe zi", a spus Segărceanu pentru gsp.ro

Simona Halep va merge în Australia fără antrenor, însă se va reîntâlni acolo cu Darren Cahill. "Nu ştiu ce se va întâmpla, nu şi-a ales încă un antrenor şi, din câte ştiu eu, intenţionează să meargă fără antrenor în Australia, să vadă cum este. Ea oricum mai colaborează cu Darren Cahill şi sigur vor ţine legătura având în vedere că sezonul începe în Australia", a mai spus Segărceanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite