Turneul de la Birmingham: Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse şi-au aflat adversarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (30 de ani, 20 WTA), Sorana Cîrstea (32 de ani, 34 WTA) şi Gabriela Ruse (24 de ani, 53 WTA) au aflat cu cine se vor confrunta în primul tur din cadrul turneului din Birmingham, ce se desfăşoară în perioada 12-19 iunie, pe iarbă.

Simona Halep este favorită a doua la competiţia de categorie WTA 250 şi urmează să se confrunte cu o jucătoare venită din calificări. Româna nu a mai evoluat într-un turneu disputat pe iarbă de la victoria din 2019 de la Wimbledon. 

La sfârşitul lui 2021, Simona Halep declara: „Nu prea am simţit suprafaţa aceasta şi mi-a fost greu, nu mi-a fost niciodată pe plac, dar în 2019 am făcut anumite lucruri şi am crescut de la meci la meci şi am început să cred în şansa mea pe iarbă”. 

De asemenea, în cadrul turneului de tenis din Marea Britanie urmează să joace şi Sorana Cîrstea, care va juca împotriva americanei Shelby Rogers, precum şi Gabriela Ruse, care se va confrunta cu Qiang Wang, din China. 

Pe tabliul principal din turneul de la Birmingham se mai află şi Jelena Ostapenko (16 WTA), Camila Giorgi (36 WTA) sau Petra Kvitova (30 WTA). 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite