Turneu piramidal K-1 World Max la București. Sportivii se vor bate pentru a ajunge în marea finală de la Tokyo

0
Publicat:

Bucureștiul va găzdui pe 3 aprilie un eveniment major de sporturi de contact, odată cu desfășurarea galei Dynamite Fighting Show, ediția aniversară cu numărul 30, la Sala Polivalentă. Evenimentul va include, în premieră pentru capitala României, un turneu piramidal K-1 World Max de 8 sportivi, câștigătorul urmând să obțină calificarea directă la K-1 Max Final 16 de la Tokyo.

image

Este pentru prima dată în ultimii 16 ani când un turneu piramidal K-1 este organizat la București. Dacă ediția din 2010 a fost dedicată categoriei grea, competiția din acest an se adresează sportivilor din categoria K-1 Max, la 70 de kilograme, și este rezervată luptătorilor din Europa de Est. Cei opt participanți vor concura într-un sistem eliminatoriu, fiind necesare trei victorii consecutive în aceeași seară pentru obținerea calificării în faza finală de la Tokyo.

România va fi reprezentată de Călin Petrișor, campion mondial ISKA, Andrei Varga, desemnat Rising Star of the Year 2024, Albert Enache, dublu campion mondial ISKA la amatori, și Ștefan Vrânceanu, sportiv neînvins în competițiile din țară. Lor li se vor alătura sportivi din Ucraina, Letonia, Republica Moldova și Turcia: fostul campion Glory Sergey Adamchuk, campionul european ISKA Marek Pelcis, campionul King of Kings și FEA Vitalie Matei, precum și campionul mondial WAKO Pro Oguz Yildirim.

Evenimentul principal al serii îl va avea în prim-plan pe Bogdan Stoica, care va reveni în ring pentru un super fight împotriva campionului WBA Muay Thai, Gerrardo Atti. Stoica a obținut recent un knockout la turneul K-1 Final 8 desfășurat la Tokyo, în luna februarie.

Totodată, gala va include și un duel revanșă între Florin Lambagiu și Constantin Rusu, luptător din Republica Moldova. Cei doi s-au confruntat anterior în urmă cu cinci ani, meci încheiat cu victoria lui Rusu.

Pe cardul galei se vor regăsi și alți sportivi cunoscuți, precum Tolea Ciumac, Mihai Zmărăndescu, Ion Grigore și Costin Dinu, urmând ca lista completă a meciurilor să fie anunțată în perioada următoare.

Gala Dynamite Fighting Show revine astfel la Sala Polivalentă, locul în care a debutat acest proiect în urmă cu opt ani. Organizatorii estimează o prezență de peste 5.000 de spectatori, care vor asista la un total de 13 lupte programate în cadrul evenimentului.

Biletele s-au pus deja în vânzare și sunt disponibile pe platforma bilete.ro, cele mai ieftine fiind 50 de lei.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite