Trofeul cu numărul 25 pentru José Mourinho. Manchester United a câştigat Liga Europa pentru prima oară în istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

José Mourinho n-a avut parte de un sezon prea bun în Premier League, dar a reuşit totuşi să obţină trei trofee cu Manchester United, ajungând la un total de 25 cucerite în carieră. „Diavolii roşii“ s-au impus fără emoţii în finala Ligii Europa, 2-0 cu Ajax Amsterdam.

Manchester United a învins-o pe Ajax Amsterdam cu 2-0 şi a câştigat Liga Europa pentru prima oară în istoria sa. Golurile au fost marcate de Pogba '18 şi Mkhitarian '48.

Manchester United: Romero - Valencia, Smalling, Blind, Darmian - Pogba, Herrera - Mkhitarian (Lingard '74), Fellaini, Mata (Rooney '90) - Rashford (Martial '84). Antrenor: Jose Mourinho

Ajax Amsterdam: Onana - Veltman, Sánchez, De Ligt, Riedewald (De Jong '82)- Schöne (Van de Beek '70), Klaassen, Ziyech - Traoré, Dolberg (Campos '62), Younes. Antrenor: Peter Bosz.

- "The Special One" Mourinho a controlat meciul perfect din punct de vedere tactic. Portughezul strânge al treilea trofeu în această stagiune, după Supercupa Angliei şi Cupa Ligii Angliei, cucereşte singurul mare trofeu care lipsea din vintrina de pe "Old Trafford" (unde mai există 20 de titluri, 12 Cupe ale Angliei, 5 Cupe ale Ligii, 21 de Supercupe ale Angliei, 3 Ligi ale Campionilor, 1 Cupă a Cupelor, 1 Supercupă a Europei, 1 Cupă Intercontinentală, 1 Cupă Mondială a Cluburilor) şi îşi asigură astfel calificarea în grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor.

- La acest meci, Cristian Chivu (37 de ani), fostul elev al lui Mourinho de la Internazionale Milano, a fost observator tehnic din partea UEFA.

- Fotbaliştii trimişi în teren de antrenorul Peter Bosz la Ajax Amsterdam au avut o medie de vârstă de 22 de ani şi 282 de zile, cea mai mică a unei echipe care a jucat într-o finală de cupă europeană. Mai mult decât atât, la 17 ani şi 285 de zile, fundaşul Matthijs de Ligt a devenit cel mai tânăr jucător care dispută o finală continentală. 

- Prin schimbarea din minutul 90, Mourinho i-a dat ocazia veteranului Wayne Rooney (32 de ani), căpitanul obişnuit al englezilor, dar ajuns o eternă rezervă în acest moment, să fie cel care ridică primul trofeul. 

- Mijlocaşul spaniol Ander Herrera (28 de ani) a fost desemnat jucătorul finalei Ligii Europa. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite