Surpriză colosală: Real Madrid a fost eliminată din Cupa Spaniei pe teren propriu! Zidane riscă de acum demiterea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşită de mult din lupta pentru titlu, în condiţiile în care se află la 19 puncte de liderul Barcelona, Real Madrid a ratat şi un al doilea obiectiv pentru acest sezon.

Zinedine Zidane a câştigat opt trofee în mai puţin de doi ani pe banca Realului, însă de acum soarta sa depinde exclusiv de parcursul echipei în acest sezon de Liga Campionilor.

Miercuri seara, formaţia care a câştigat de 19 ori Cupa Spaniei, Real Madrid, a fost eliminată de Leganes, ajunsă, în premieră, în sferturile Cupei Spaniei! Iar asta după ce, în tur, „galacticii“ câştigaseră cu 1-0 în deplasare. Ce-i drept, nici atunci Real n-a strălucit, marcând abia în minutul 89. Miercuri, în retur, la adăpostul victoriei din prima manşă, Zidane şi-a odihnit mai mulţi titulari. Astfel, oameni ca Marcelo, Kroos, Bale sau Ronaldo nici n-au făcut parte din lot, iar Modrici a început pe bancă.

Leganes a condus cu 1-0 la pauză (Erasco 31), însă Benzema a egalat la reluare, în minutul 47. La 1-1, Erasco, marcatorul primului gol, l-a servit pe Gabriel, iar acesta a punctat pentru 2-1 (55). De aici până la final, Leganes s-a retras în apărare, însă Real n-a reuşit egalarea şi nici n-a avut ocazie după ocazie la poarta lui Champagne.

Eliminată din Cupa Spaniei, singurul obiectiv al Realului din acest sezon rămâne câştigarea Ligii Campionilor pentru al treilea an consecutiv. Nu va fi însă uşor, în condiţiile în care spaniolii vor întâlni PSG în optimi, la 14 februarie (acasă) şi la 6 martie (deplasare).

Cupa Spaniei, sferturi, retur

SEVILLA - Atletico Madrid 3-1 (2-1 în tur)

Alaves - VALENCIA 2-1 (1-2 în tur)
Valencia s-a calificat la penalty-uri

Real Madrid - LEGANES 1-2 (1-0 în tur)

Barcelona - Espanyol (0-1 în tur)
Joi, ora 22.30, Digi Sport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite