Stoica l-a făcut „vânzător“ pe Dănănae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Apocalipsa" la Craiova! Ştiinţa n-a avut parte de linişte nici în ultima etapă, deşi era deja retrogradată.

Mihai Costea a deschis scorul pentru „juveţi", însă, spre finalul primei reprize, Ovidiu Dănănae a comis un penalty din care oaspeţii au egalat. Greşeala fundaşului oltean a declanşat un scandal uriaş în vestiar. „Ne-ai vândut în meciul cu Dinamo şi acum ai făcut la fel!", a spus Dorel Stoica către Dănănae! Apoi, mijlocaşul a părăsit vestiarul şi s-a dus acasă, iar antrenorul George Biţă a fost nevoit să-l întroducă pe Buleică.

Jocul a fost întrerupt aproape două ore

În minutul 50, partida a fost întreruptă timp de 116 minute din cauza furtunei. Atunci când meciul s-a reulat, Paul Pârvulescu a întregit o zi de coşmar pentru Universitatea Craiova, marcând golul victoriei pentru Gaz Metan în minutul 89.

„U" Craiova: Lung jr - Dănănae, D. Stoica (Buleică 46), Gugu, Buşu - Firţulescu (Surugiu 74), Ologu, N. Nicolae, Gângioveanu - M. Costea (M. Roman 65), Subotici.

Antrenor: George Biţă
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Buzean, Akaki, Fl. Lazăr, Pârvulescu - Al. Munteanu (D. Roman 65), Todea, Hoban, Zaharia (Bozeşan 77) - Eric, Bawab (Liţu 34). Antrenor: Cristi Pustai
Goluri: M. Costea 23 / Liţu 34, Pârvulescu 89
Stadion „Ion Oblemenco": 500
Arbitru
: Mihai Prodan

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite